În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.104 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 608 mai puțin decât în ziua anterioară. 239 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Bilanț COVID-19, 10 ianuarie 2022. Cifrele înregistrate în ultimele 24 de ore

În total, până astăzi, 10 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.848.641 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 14.468 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.758.184 de pacienți au fost declarați vindecați.

Numărul persoanelor considerate vindecate este cel din 08.01.2022, pentru data de astăzi nu a putut fi calculat din cauza unor rectificări apărute în platforma electronică dedicată.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 319 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 59.027 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 09.01.2022 (10:00) – 10.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 16 decese (9 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Brăila, Dolj, Gorj, Prahova, Satu Mare, Sibiu și Timiș.

Dintre cele 16 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Numărul de persoane internate în secții cu COVID-19, cu 213 mai mult față de ziua anterioară

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Din totalul de 16 pacienți decedați, 2 au survenit la persoane vaccinate, grupele de vârstă 60-69 ani și 70-79 ani, având comorbidități asociate. Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

Citeste si:
Atac armat la o universitate din centrul orașului Praga. 15...
Atac armat la o universitate...

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.778, cu 213 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 414 persoane, cu 6 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 414 pacienți internați la ATI, 27 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 140 sunt minori, 130 fiind internați în secții, cu 31 mai mult decât în ziua anterioară și 10 la ATI, cu unul mai mult decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.204.351 de teste RT-PCR și 6.346.205 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 9.001 teste RT-PCR (4.561 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.440 la cerere) și 21.709 teste rapide antigenice.

Citeste si:
Peste 2.300 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 în ultima săptămână
Peste 2.300 de cazuri noi de...

Pe teritoriul României, 26.813 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.852 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 48.553 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 53 de persoane.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 10 Ianuarie 2022 - 01 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.