E haos în școli. Consiliul Național al Elevilor reclamă „inconsecvență în măsuri” după ce reprezentanții Ministerului Educației au anunțat că testele de salivă pentru săptămâna viitoare sunt insuficiente și cer remedierea problemei în regim de urgență. 

Testarea în școli, un eșec. Testele de salivă sunt insuficiente pentru săptămâna viitoare. Reclamații de la CNE

„După ce cu toţii am aşteptat achiziţionarea şi distribuirea în unităţile de învăţământ a celor 70 de milioane de teste non-invazive pentru depistarea COVID-19, ne lovim în continuare de impedimente şi inconsecvenţă în măsuri.

Miercuri seara, a fost făcută publică o adresă trimisă de Ministerul Educaţiei către Ministerul Sănătăţii, prin care notifică insuficienţa testelor care au ajuns în teritoriu şi imposibilitatea testării începând cu săptămâna următoare", se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri seară, de Consiliul Naţional al Elevilor (CNE).

Reprezentanții elevilor specifică faptul că Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au declarat că primul lot de teste, format din 10 milioane de bucăți, va fi livrat către inspectoratele școlare și către școli plus că achiziția este suficientă pentru a acoperi o lungă perioadă de timp.

Conform CNE, nici până acum nu există o procedură clară de raportare a rezultatelor rapide făcute de elevi acasă, deoarece în cele mai multe situații responsabilitatea a fost pasată elevilor și părinților.

Reprezentanții elevilor susțin că este necesară actualizarea și clarificarea procedurii de testare prin instrucțiunea Ministerului Sănătății, așa încât să cuprindă modul de raportare a rezultatului și responsabilitatea cu privire la asamblarea kiturilor, fiindcă nimeni nu poate garanta că se desfășoară în condiții optime în toate cazurile.

Citeste si:
O parte dintre piesele lui Carla’s Dreams, reclamate la CNA. Care a...
O parte dintre piesele lui...

„Totală lipsă de mobilizare din partea autorităților”

„Deşi acestea au fost aşteptate nepermis de mult, după doar o primă tranşă distribuită în şcoli, se anunţă, în spatele uşilor închise, faptul că stocul a fost epuizat sau că livrarea este, pentru un moment, insuficientă.

Mai mult de atât, Consiliul Naţional al Elevilor a fost sesizat cu privire la unităţi de învăţământ din ţară în care nu au fost distribuite deloc teste şi în care elevii, părinţii şi profesorii aşteaptă o explicaţie", se mai arată în comunicat.

„Consiliul Naţional al Elevilor se declară consternat de o astfel de situaţie care denotă o totală lipsă de mobilizare din partea autorităţilor şi solicită remedierea problemei în regim de urgenţă, astfel încât testarea elevilor pentru perioada imediat următoare să nu fie în niciun fel periclitată.

Citeste si:
Haos în școli. O nouă schimbare privind testarea elevilor în...
Haos în școli. O nouă...

În acelaşi timp, solicităm Ministerului Sănătăţii o analiză onestă a concludenţei testelor rapide pe bază de salivă distribuite în şcoli, având în vedere că aproximativ un sfert dintre cele declarate cu rezultat pozitiv în primă fază au fost infirmate de testele RT-PCR", adaugă reprezentanţii elevilor.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 9 Decembrie 2021 - 02 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.