Șeful OMS Europa, Hans Kluge, a declarat că vaccinării obligatorie contra Covid-19 ar trebui aplicată doar în cazul în care toate celelalte măsuri de protecție au eșuat, potrivit Reuters.

Șeful OMS, despre imunizarea anti-COVID obligatorie

“Vaccinarea obligatorie este ultimă soluție absolută și se aplică numai atunci când toate opțiunile fezabile pentru îmbunătățirea ritmului vaccinării au fost epuizate”, a afirmat, în cadrul unei conferințe de presă, Hans Kluge.

Acesta vine cu astfel de afirmații după ce tot mai multe țări din Europa, inclusiv Germania, au început să se gândească la vaccinarea anti-Covid-19 ca la o măsură obligatorie pentru cetățeni.

Austria este prima țară europeană care a anunțat că au decis ca vaccinarea anti-Covid-19 să devină obligatorie de la 1 februarie 2022. Totdodată, în Grecia, premierul Kyriakos Mitsotakis a anunțat că imponizarea contra coronavirus va fi obligatorie pentru persoanele care au peste 60 de ani. Măsura urmează să fie aprobată în Parlament.

Cehia introduce vaccinarea obligatorie din martie, pentru anumite categorii profesionale

De asemenea, autoritățile din Cehia au decis ca începând din luna martie 2022, vaccinarea anti-Covid-19 să fie obligatorie pentru unele categorii profesionale.

Președinta Comisiei Europene, Ursula Von de Leyen, a declarat că statele membre ale UE ar trebui să discute despre aspectul vaccinării obligatorii.

“O treime din populația Uniunii Europene nu este vaccinată. Adică 150 de milioane de oameni. Este enorm. Nu oricine poate fi vaccinat, spre exemplu, copiii sau persoanele cu condiții medicale speciale. Însă cei mai mulți oameni se pot vaccina. De aceea, cred că este de înțeles și oportun să mergem cu dezbaterea în această direcție a obligativității vaccinării în Uniunea Europeană”, a spus aceasta.

Citeste si:
Cutremurul din Turcia și Siria. Bilanțul deceselor a depășit 21.000...
Cutremurul din Turcia și...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 7 Decembrie 2021 - 03 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.