Persoanele care intră în România ar urma să completeze formularul de localizare a pasagerului, începând cu data de 20 decembrie, a anunţat duminică secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Raed Arafat a declarat că persoanele care intră în România ar urma să completeze formularul de localizare a pasagerului, din 20 decembrie

Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, la finalul unei întâlniri convocate de premierul Nicolae Ciucă, la care au participat miniştrii Sănătăţii, Afacerilor Interne, Apărării, precum şi directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

"Formularul de localizare a pasagerului sau, cum se spune, PLF - Passenger Locator Form, este deja implementat în foarte multe ţări, mai ales la intrare în aeroporturi şi unde persoanele care călătoresc trebuie să îl completeze înainte să călătorească, să îl aibă, să îl prezinte la graniţă sau la sosire la graniţă, dacă este, pentru a putea identifica persoana unde este, dacă există o problemă de contact, să poată imediat să fie localizată persoana respectivă şi contactată. Acest formular, după discuţiile care au avut loc astăzi, urmează să fie implementat începând cu data de 20 decembrie şi se va elabora în acest sens şi o strategie de comunicare pentru folosirea tuturor vectorilor de informare, pentru a pregăti oamenii pentru folosirea acestui formular", a spus Raed Arafat.

Potrivit acestuia, un astfel de formular a fost deja implementat de alte state europene. Raed Arafat a menţionat că documentul va trebui completat de către toate persoanele care intră în ţară.

"Formularul, menirea lui este să ştim persoana respectivă, unde o găsim în momentul în care ştim că este contact, că a fost expusă sau dacă persoana respectivă se îmbolnăveşte. Atunci prin ea putem să aflăm cine a mai fost în jurul ei în avionul sau în autobuzul în care a călătorit. Aşa că formularul de localizare a pasagerului este un formular care ajută pentru a face ancheta epidemiologică foarte bine, motiv pentru care toţi care intră în ţară vor trebui să completeze acest formular", a explicat secretarul de stat.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a arătat că, prin implementarea acestui formular, România se aliniază măsurilor luate deja în alte state.

Citeste si:
2.000 de dolari amendă pentru un pasager care transporta ilegal...
2.000 de dolari amendă pentru...

"Acest formular este funcţional în marea majoritate a ţărilor din Uniunea Europeană, e un pas de aliniere, poate puţin prea tardiv, dacă vreţi, dar e bine să îl facem", a spus Rafila.

Conform unui comunicat transmis de Guvern, măsura utilizării formularului de localizare a pasagerului a fost analizată având în vedere "numărul mare de români aşteptaţi să revină în ţară în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru protejarea populaţiei şi facilitarea liberei circulaţii, în contextul apariţiei şi extinderii noii tulpini Omicron". AGERPRES.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 Decembrie 2021 - 10 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.