Până astăzi, 9 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.085.100 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.048.620 de pacienți au fost declarați vindecați.

Bilanț COVID-19 România, 9 august 2021

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 181 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 22 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 34.319 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 08.08.2021 (10:00) – 09.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 3 decese (bărbați), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din Mehedinți, Olt și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani și 2 la categoria de vârstă peste 80 ani. Din cele 3 decese înregistrate, 2 sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 al unui pacient care nu a prezentat comorbidități. Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.

În 8 august, jandarmii au aplicat 532 de sancțiuni contravenționale

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 623. Dintre acestea, 80 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.802.928 de teste RT-PCR și 1.966.930 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.451 de teste RT-PCR (1.880 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.571 la cerere) și 8.889 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 1.641 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 736 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 57.575 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 77 de persoane.

Citeste si:
Oana Roman, infectată cu COVID-19. Care este starea sa în acest...
Oana Roman, infectată cu...

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 323 de apeluri la numărul unic de urgență 112. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 8 august, 532 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 179.600 de lei.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 9 August 2021 - 02 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.