Până astăzi, 11 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.236 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Bilanț COVID-19 România, 11 iulie 2021

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 26 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 8 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 34.217 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 10.07.2021 (10:00) – 11.07.2021 (10:00) a fost raportat de către INSP 1 deces (femeie), a unui pacient infectat cu noul coronavirus, internat într-un spital din Constanța. Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă peste 80 de ani, iar pacientul a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 284. Dintre acestea, 56 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.473.731 de teste RT-PCR și 1.582.570 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 8.244 de teste RT-PCR (2.243 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.001 la cerere) și 9.714 teste rapide antigenice.

Retail jobs

Pe teritoriul României, 1.971 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 642 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 22.489 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 23 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 188 de apeluri la numărul unic de urgență 112. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 10 iulie, 521 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 111.600 de lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Citeste si:
Situația epidemiologică COVID-19 din România în ultimele 24 de ore
Situația epidemiologică...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 11 Iulie 2021 - 01 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.