Odată cu sosirea verii, fructele au început să fie cele mai întrebate produse. Nutriționiștii însă ne avertizează că un consum exagerat de fructe ne poate aduce kilograme nedorite. De aceea, este recomandat să fim atenți la fructele și cantitățile pe care le consumăm.
Fructele ce îți pot aduce kilograme în plus
Nutriționistul Mihaela Bilic avertizează că cireșele îngrașă teribil. În această perioadă, când sezonul cireșelor este în toi și oamenii sunt atât de pofticioși, aceștia pot neglija cantitatea consumată și se pot confrunta cu un număr mai mare pe cântar.
Specialista a specificat că cireșele sunt primele în topul fructelor ce îngrașă. „La toamnă vor fi strugurii care bat orice.”, a mai adăugat aceasta. Motivul pentru care cireșele îngrașă se datorează cantității ridicate de zahăr pe care aceste fructe o conțin.
Topul fructelor care îngrașă
Nutriționista menționat că în ultimii ani, soiurile de cireșe sunt din ce în ce mai dulci, unele chiar exagerat, iar fructele sunt tot mai mari și mai roșii, fapt ce le trezește pofta oamenilor și îi atrage instant. Aceasta este de părere că soiurile au fost ameliorate, iar cireșele care le mâncam pe vremuri din grădinile bunicilor sunt total diferite de cireșele de astăzi, potrivit digi24.ro.
Pe lângă aceste fructe ce ne fură privirile, există și altele care ne pot aduce plăcere la moment, dar cu ceva kilograme în plus după.
„Cireașa e grea. Un kilogram de cireșe e un castron un pic mai mare. Căpșunile măcar nu au risc pentru siluetă. Dar cireșele, pepenii și strugurii sunt bombă,” adaugă Mihaela Bilic.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Românii de la Rottaprint se extind în internațional: comenzi în 14 țări, în 2023
Sursa: retail.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 22-28 aprilie
Sursa: garbo.ro
-
Cine sunt câștigătorii premiilor RoFintech Awards 2024?
Sursa: futurebanking.ro
-
O companie importantă de logistică și transport achiziționează 100 camioane...
Sursa: wall-street.ro
-
10 Mesaje pe care ar trebui să le lipim prin toată casa ca să le vedem cât...
Sursa: kudika.ro