Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat că în România se va continua folosirea tuturor vaccinurilor autorizate în momentul de față la nivel european, inclusiv cu serul AstraZeneca.

Comunicatul oficial transmis de CNCAV:

„În cursul acestei seri, a avut loc o ședință extraordinară la care au participat reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Ministerului Sănătății, Institutului Național de Sănătate Publică și ai Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) pentru analizarea evenimentelor înregistrate la nivel european legate de vaccinul produs de compania AstraZeneca, ca urmare a raportării cazurilor cu tulburări de coagulare la persoane imunizate cu acest tip de vaccin.

În urma analizării rapoartelor de reacții adverse înregistrate în România, a motivării deciziilor celorlalte țări, a evenimentelor raportate la nivel internațional, dar și a recomandărilor autorității de reglementare de la nivel european, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), reprezentanții din cadrul instituțiilor mai sus menționate au decis continuarea campaniei de vaccinare în România cu toate vaccinurile împotriva COVID-19, autorizate în momentul de față la nivel european.

Retail jobs

Până la finalizarea evaluării cazurilor semnalate de tulburări de coagulare a sângelui de către Comitetul de farmacovigilență al Agenției Europene a Medicamentului (EMA), PRAC (Pharmacovigilance Risk Assessment Committee) și emiterea unei recomandări în cadrul întâlnirii extraordinare care va avea loc joi, 18 martie a.c., EMA recomandă continuarea vaccinării, subliniind că beneficiile vaccinării în prevenirea formelor grave de COVID-19 și deces depășesc riscul apariției de reacții adverse.

Cazurile de tulburări de coagulare au apărut la un număr redus de pacienți vaccinați, fără să depășească frecvența raportată în populația generală nevaccinată. Trebuie avut în vedere că aceste tulburări au diferite cauze și pot apărea independent de administrarea vaccinului. În prezent, experții de la nivel european analizează cu maximă rigurozitate toate datele disponibile pentru a stabili dacă există o relație de cauzalitate între administrarea vaccinului și aceste evenimente.

Citeste si:
Rafila, despre situația COVID: „Astăzi avem puţin peste 9.000 de...
Rafila, despre situația...

Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european. Recomandăm raportarea oricărei reacții adverse suspectate atât de către profesioniști cât și de către pacienți.

CNCAV asigură populația de transparență completă și responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informațiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil și sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19”.


Despre autor:


Ultima actualizare: 16 Martie 2021 - 08 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.