Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că în zilele următoare vor fi deschise noi centre de vaccinare în municipiile în care se înregistrează o rată de infectare cu noul coronavirus peste 4,5 la mia de locuitori.

Deschiderea posibilităţii de programare a persoanelor din etapa a III-a pentru judeţele care au municipii cu rată de incidenţă cumulată a cazurilor mai mare de 4,5 la mie. Vă prezint care sunt aceste municipii, respectiv judeţe: vorbim de judeţul Alba cu Municipiul Alba Iulia, Timiş cu Municipiul Timişoara, judeţul Braşov cu Municipiul Braşov şi localitatea Sânpetru, judeţul Maramureş cu localitatea Baia Mare, judeţul Sălaj cu Municipiul Zalău, Hunedoara cu Municipiul Petroşani, judeţul Cluj cu Municipiul Cluj Napoca şi judeţul Giurgiu cu Municipiul Giurgiu. În aceste localităţi menţionate va fi posibilă programarea inclusiv a persoanelor din etapa a III-a direct în platforma de programare, conform criteriilor de care fiecare persoană aparţine. (...) Vor mai fi deschise în următoarele zile în aceste municipii centre noi de vaccinare, unde vom distribui vaccinul de la compania Oxford AstraZeneca", a spus Gheorghiţă.

El a afirmat că numărul de centre care urmează să fie deschise va fi variabil, în funcţie de spaţiile disponibile la nivelul fiecărui municipiu şi de resursa umană.

Numărul de centre este variabil, în funcţie de spaţiile disponibile la nivelul fiecărui municipiu şi de resursa umană pe care fiecare municipiu o oare disponibilă, ţinând cont că acest demers se face foarte rapid şi nu avem un timp suficient de pregătire pentru a beneficia de această perioadă în care putem să distribuim cu prioritate vaccinuri în municipiile afectate. De ce am ales această rată de incidenţă de 4,5? În primul rând, după cum ştim, peste o rată de incidenţă de 3 la o mie de locuitori localitatea respectivă intră în scenariul roşu şi din acest punct de vedere se impun anumite restricţii care sunt hotărâte prin decizii şi hotărâri ale CNSU. La o rată de incidenţă de peste 6 localitatea respectivă intră în carantină şi are criterii de carantinare, iar noi ne dorim ca de la 4,5 rată de incidenţă să putem interveni din punct de vedere medical prin accelerarea campaniei de vaccinare în localităţile afectate", a mai susţinut medicul militar, potrivit Agerpres.

Citeste si:
Valeriu Gheorghiță a fost schimbat de la conducerea CNCAV. Cine i-a...
Valeriu Gheorghiță a fost...

Valeriu Gheorghiţă a declarat că în prezent sunt active în ţară 678 de centre de vaccinare cu 990 de fluxuri, urmând ca numărul total al centrelor de vaccinare să ajungă la 1.137.

Centre de vaccinare pentru cele 3 tipuri - Pfizer, Moderna şi Oxford AstraZeneca - sunt şi vor fi activate în perioada următoare 1.137, cumulând un total de 1.571 de cabinete, de fluxuri de vaccinare. La acest moment sunt active 678 de centre, cu un număr cumulat de 990 de fluxuri. După cum spuneam, din 15 martie vor fi operaţionalizate alte 74 de cabinete de vaccinare. Din toate aceste centre active la acest moment, 52 de centre sunt din reţeaua Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne - 30 de centre reţeaua MAI şi 22 de centre din reţeaua MApN care sunt active", a afirmat Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Citeste si:
Rafila: „Din toamnă vor fi deschise centre de vaccinare și în spitale”
Rafila: „Din toamnă vor fi...

Despre autor:


Ultima actualizare: 9 Martie 2021 - 02 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.