În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.676 cazuri noi de persoane infectate cu Covid-19. Până astăzi, 16 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 765.970 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 711.977 de pacienți au fost declarați vindecați.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 787 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 19.526 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 15.02.2021 (10:00) – 16.02.2021 (10:00) au fost raportate 81 de decese (42 bărbați și 39 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 33 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani.

80 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.045. Dintre acestea, 943 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.749.521 de teste RT-PCR și 215.088 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.951 de teste RT-PCR (14.874 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.077 la cerere) și 8.811 teste rapide antigenice.

Citeste si:
Oana Roman, infectată cu COVID-19. Care este starea sa în acest...
Oana Roman, infectată cu...

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 27 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 16 februarie a.c.

Pe teritoriul României, 40.366 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.194 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.672 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 127 de persoane.

Situația românilor din străinătate

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 8.727 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.339 în Italia, 2.237 în Spania, 193 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.116 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 43 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 2 în Singapore, 3 în Tunisia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă și Croația.

Citeste si:
Doar aproape 3 din 10 români cred că apa de la robinet este sigură...
Doar aproape 3 din 10 români...

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 151 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 25 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.


Despre autor:


Ultima actualizare: 16 Februarie 2021 - 01 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.