Există aproximativ două milioane de specii de ciuperci pe pământ, iar dintre acestea circa 600 pot cauza boli omului. Unele dintre acestea sunt banale, altele grave și chiar mortale. Cele mai multe infecții sunt cauzate de genurile Trichophyton, Candida, Aspergillus și Cryptococcus. La om, infecțiile fungice apar atunci când o ciupercă invadatoare se dezvoltă necontrolat, iar sistemul imunitar nu mai poate face față. Unii oameni au și o predispoziție genetică pentru a face infecții fungice.

Acestea se pot localiza la nivelul pielii sau pe mucoase (bucală, genitală). Semnele clinice ale unei infecții de acest tip sunt: mâncărimi, roșeață, iritație și umflarea zonei, puncte albe pe mucoase, senzație acută de disconfort și arsură locală, durere.

Micoze genitale

Cele mai multe dintre infecțiile fungice, la om, apar pe fondul unui sistem imunitar slăbit, dar și din alte cauze asociate, iar unele dintre ele sunt și pe lista bolilor cu transmitere sexuală. Candidoza, infecția cu Candida albicans, de exemplu, este o infecție fungică care se poate transmite și pe cale sexuală, dar îmbolnăvirea depinde de capacitatea sistemului imunitar al fiecărei persoane. Cel mai frecvent, candidoza apare la femei (candidoza vaginală) fiind favorizată de factorii anatomici, este mai frecventă în perioada sarcinii și după menopauză, pentru că se modifică pH-ul local, dar există și o formă de candida la bărbați. Dacă în cazul femeilor infecția poate să fie recurentă, în cazul bărbaților este relativ ușor de tratat.

Infecția apare mai ales în urma unor dezechilibre ale florei de la nivelul vaginului, ca urmare a unui tratament îndelungat cu antibiotice, a diabetului decompensat sau a obezității, ori a utilizării anticoncepționalelor locale și a terapiilor hormonale. Această ciupercă se află în mod normal la nivelul pielii și al mucoaselor, dar, dacă apar condiții optime, proliferează în mod exagerat și devine patogenă.

Infecțiile micotice ale pielii

Ciupercile sunt peste tot, inclusiv pe piele. Aceste organisme microscopice nu provoacă de obicei nicio problemă, dar există situații când din cauza unor factori interni sau a unui mediu favorabil se înmulțesc exagerat de mult. Acestea preferă locurile umede și calde, cum sunt picioarele, zona inghinală, axila și pliurile pielii. Cel mai des infecțiile fungice cutanate arată ca o erupție solzoasă care produce decolorarea sau pigmentarea pielii și este asociată cu mâncărime. Unele infecții sunt foarte frecvente și sunt extrem de enervante și inconfortabile, dar cu toate acestea nu sunt foarte grave. Din păcate, de cele mai multe ori, după prima apariție a unei infecții fungice, chiar dacă va fi vindecată, riscul de recidivă este de peste 80%. Numite generic dermatofiția sau tinea, pot afecta diverse părţi ale corpului (membrele, trunchiul, zona inghinală, coapsele interioare, tălpile, palmele, scalpul, unghiile etc.). Ciupercile responsabile sunt, cel mai des, Epidermophyton, Microsporum sau Trichophyton.

Citeste si:
Peste 50% dintre români spun că tratamentul pentru Covid-19 nu este...
STUDIU Peste 50% dintre...

Ciuperca piciorului (provocată de Tinea pedis) este una dintre cele mai comune afecțiuni fungice. Este foarte contagioasă și se transmite ușor de la persoană la persoană, dar poate contamina și alte părți ale corpului. Netratată sau tratată incorect duce la cronicizare, atacă unghiile și poate produce leziuni cutanate severe, cu suprainfecție.

Dermatofiţia capului (Tinea capitis) atacă zonele cu păr (scalpul, barba, zona pubiană) şi apare la adolescenți și copii. Ciuperca formează zone roșii, solzoase, iritate. Părul din zona afectată cade, iar senzația de mâncărime este foarte intensă.

Tinea cruris este localizată la nivelul zonei inghinale, coapselor interioare, feselor, şi apare îndeosebi la bărbaţi şi adolescenţi. Principalul simptom este o erupție roșie, mâncărime intensă care începe de obicei în zona inghinală sau în jurul coapselor interioare superioare. Pielea apare solzoasă, descuamată sau crăpată. Marginea exterioară a erupției cutanate poate fi ușor ridicată și mai întunecată. Netratată se extinde, pe spate, abdomen și picioare. Este agravată de expunerea la soare, iar riscul de recidivă este mare.

Tinea corporis sau dermatofiția trunchiului se manifestă prin eczeme cu formă circulară apărute pe trunchi, braţe și spate. Erupția se poate răspândi și provoacă mâncărime, usturime și un disconfort accentuat.

Citeste si:
Cele mai întâlnite 6 tipuri de acnee și ce provoacă apariția acestora
Cele mai întâlnite 6 tipuri...

Tinea versicolor este una dintre cele mai recurente infecții fungice. Se mai numește și pitiriazis versicolor și este cauzată de o creștere excesivă a unui tip specific de ciupercă numită Malassezia, care este prezentă în mod natural pe pielea a aproximativ 90% dintre adulți. Petele de culoare mai închisă, cu un aspect mătăsos provoacă mâncărime. Infecția se vindecă cu un tratament adecvat.

Tratamentul și prevenția infecțiilor

Tratamentele antimicotice sunt cu adevărat eficiente dacă se aplică în funcție de tipul ciupercii care provoacă infecția. Există o serie de unguente, creme, șampoane și geluri destinate specific pentru fiecare tip, iar stabilirea unei terapii corecte implică vizita la dermatolog. Tratamentul duce la vindecare și scade riscul recidivelor, care sunt din ce în ce mai greu de tratat.

În ceea ce privește prevenția, strategia este una de susținere a sistemului imunitar. Asta înseamnă o viață echilibrată, o dietă sănătoasă și evitarea stresului (considerat un factor favorizant pentru proliferarea infecțiilor fungice). Parte din prevenție este și menținerea unei igiene corecte, evitarea folosirii în comun a obiectelor de îmbrăcăminte și încălțăminte, păstrarea unei greutăți normale (obezitatea favorizează infecțiile fungice cutanate).

O infecție fungică, în sine, nu este gravă, dar trebuie considerată ca fiind un semnal de alarmă care anunță că organismul are un sistem imunitar fragilizat, incapabil să facă față atacurilor agenților patogeni din mediu.

Citeste si:
Adina Alberts a publicat schema clasică de tratament pentru Covid-19
Adina Alberts a publicat...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.