În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.767 de cazuri noi de persoane infectate cu Covid-19.

Până astăzi, 23 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 116.415 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

93.558 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 681 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.550 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Citeste si:
Record absolut de infectări! Aproape 6.500 de cazuri noi în...
Record absolut de infectări!...

În intervalul 22.09.2020 (10:00) – 23.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 47 de decese (35 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

45 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.061. Dintre acestea, 498 sunt internate la ATI.

Citeste si:
Stroe: Sper ca în curând să fie certificat acel test Covid mult mai...
Stroe: În urma certificării...

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.278.125 de teste. Dintre acestea 24.544 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.165 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.379 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 201 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 23 septembrie.

Pe teritoriul României, 8.917 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.959 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.442 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.612 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus).

Citeste si:
Germania a înregistrat un număr RECORD de infectări în ultimele 24...
Germania a înregistrat un...

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 338 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.