Raed Arafat, șeful DSU, a vorbit, marți, la B1 TV, despre când ar putea avea loc sfârșitul pandemiei de coronavirus. Acesta a mai vorbit și despre redeschiderea restaurantelor, spunând că deocamdată nu poate recomanda redeschiderea lor.

Cel puțin, în forma asta de creștere - scădere, o să-l avem și anul viitor, măcar în prima parte a anului viitor, dacă nu tot anul viitor. De altfel, asta spune și OMS. Cam până la finalul anului 2021 o să tot simțim și o să vedem. Acum, totul depinde de ce dezvoltări o să fie la nivelul vaccinării și la nivelul tratamentului. Dacă vor fi evoluții spectaculoase, poate să afecteze această evoluție și să o amelioreze, în sensul în care să resimțim o ameliorare mult mai repede.

Altfel, cel puțin până în vara - toamna anului viitor, cred că o să avem de a face cu ea. Dar virusul va rămâne probabil și va trebui să învățăm în viitor să trăim cu el, dar poate că impactul lui va scădea mult la sfârșitul anului viitor”, a declarat Raed Arafat.

Șeful DSU a spus că este prosibil ca, în toamnă, când se vor redeschide școlile să se înregistreze o nouă creștere a numărului de cazuri, iar acest lucru depinde de cât de mult respectă populația regulile.

Ne așteptăm ca cel puțin în toamnă și iarnă să avem un efect mai mare decât până acum, de asta ne concentrăm pe creșterea capacității secțiilor de Terapie Intensivă pe partea COVID. Am crescut numărul locurilor, am reușit și cu sprijinul dotărilor care au intrat în stocurile strategice la București, Mureș, Cluj, la Brașov urmează să crească numărul paturilor ATI, la Timișoara, Ploiești, la Argeș au ajuns unităților mobile. Vom continua să creștem numărul paturilor acolo unde putem și unde găsim resursa umană. Nu e suficient să crești numărul paturilor și ventilatoarelor, trebuie să crești sau să reorganizezi și resursa umană”, a explicat Raed Arafat.

Citeste si:
Transportul în comun și persoanele în autoizolare, verificate de...
Poliția din Baia Mare...

Arafat: „S-ar putea chiar să ne trezim că nici măcar nu am văzut ce e mai rău din această pandemie”

Secretarul de stat a spus că pandemia nu s-a terminat și este posibil să ne trezim că nu am văzut încă ce este mai rău.

Pandemia nu a trecut și s-ar putea chiar să ne trezim că nici măcar nu am văzut ce e mai rău din această pandemie. Adică poate lucrurile să devină și mai rele. La iarnă să fie mai rău”, a mai spus Arafat.

Să nu uităm că pandemia care a fost în 1918-1919, nu primul val a fost cel mai rău. Noi nu avem astfel de informații, dar noi trebuie să ne așteptăm că lucrurile pot să se înrăutățească și noi trebuie să fim foarte pregătiți”, a zis Arafat, marți, la B1 TV.

Raed Arafat: „Nu pot să recomand deschiderea restaurantelor”

Raed Arafat a spus că se discută despre eventuala redeschidere a restaurantelor, în cadrul Grupului tehnico-științific, la nivel de experți și specialiști. Acesta a spus că, în calitate de medic, el nu recomandă deschiderea restaurantelor.

Citeste si:
Arafat, despre vaccinul anti-COVID: „Ce folosim noi va folosi toată...
Arafat, despre vaccinul...

Nu pot să recomand deschiderea restaurantelor. Ce pot să vă spun este că, dacă se deschid, ce putem recomanda medicii sunt regulile foarte stricte și în ce condiții se deschid. Dar nu cred că cineva vine să recomande să deschidem restaurantele. Nu poate fi o recomandare. Dar dacă se dorește deschiderea restaurantelor la un moment dat, ce putem spune sunt condițiile în care acest lucru se poate face pentru a reduce riscurile la maxim. Risc zero nu există. Apoi e iar la latitudinea populației, că una e să le deschizi și alta e dacă populația va merge acolo și în ce condiții va merge acolo, în spațiile închise vorbim. Încă sunt discuții, urmează să se ia o decizie finală și, dacă se ia decizia, recomandările medicale vor fi modalitatea prin care se poate face asta cu cel mai mic risc posibil. Nu vreau să intru în subiect și să dăm drumul la speculații și, în final, să ne trezim că e așa sau altfel”, a mai spus Arafat.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.