Cancerul laringian este un tip de cancer ce își are originea în laringe, un tub scurt situat între faringe și trahee care ne permite să vorbim și să înghițim. În acest articol, îți vom spune care sunt cauzele sale, prin ce simptome se manifestă și ce măsuri se pot lua pentru a reduce riscul de a suferi de acest tip de cancer!

De ce apare cancerul laringian?

Cauza exactă a cancerului laringian nu a fost încă stabilită. Au fost însă identificați mai mulți factori de risc. Printre aceștia se numără infecția cu HPV (human papillomavirus) care este o infecție virală cu transmitere sexuală, fumatul (în orice formă), consumul cronic și frecvent de alcool, vârsta peste 55 de ani, sexul masculin (este de 4 ori mai frecvent la bărbați decât la femei), istoricul de cancer de cap și gât și expunerea la un mediu de lucru toxic.

Atenție! Prezența unuia sau mai multor factori de risc nu înseamnă neapărat că vei dezvolta cancer laringian.

Care sunt simptomele cancerului laringian?

Răgușeală persistentă, care nu se ameliorează nici după câteva săptămâni de tratament, reprezintă adesea primul semn al acestei boli. Simptomele cancerului laringian mai pot include: gâtul uscat, tusea seacă persistentă, modificările vocii, durerea sau dificultatea la înghițire, disfonia, apariția umflăturilor la nivelul gâtului și durerea de ureche.

Pe măsură ce boala avansează, simptomele devin tot mai severe. Pot apărea dificultăți de respirație, respirație șuierătoare, senzația de corp străin în gât și expectorație cu sânge. Dacă observi oricare dintre aceste simptome, mergi cât mai curând posibil la medic. Ele pot avea și alte cauze, iar prezența lor nu înseamnă neapărat că ai cancer laringian. Totuși, nu trebuie ignorate și este de preferat să se afle cât mai repede care este cauza lor exactă, dacă este nevoie de tratament și în ce va consta acesta.

Confirmarea diagnosticului de cancer laringian se poate face prin biopsie tumorală. Următorul pas îl reprezintă stadializarea bolii, adică se va stabili cât de extins este cancerul. Stadiul I înseamnă că este localizat la nivelul laringelui, stadiul II că este local avansat, stadiul III că s-a extins loco-regional, iar stadiul IV că este metastatic (s-a răspândit și în alte părți ale corpului).

Citeste si:
Accidente vasculare: Cine are cel mai mare risc și cum poți preveni...
Accidente vasculare: Cine are...

Cum se poate preveni cancerul laringian?

Prevenirea cancerului laringian poate începe cu evitarea factorilor de risc majori, cum ar fi fumatul și consumul de alcool. Alimentația sănătoasă este un alt factor esențial în prevenirea cancerului laringian. O dietă echilibrată, bogată în fructe și legume, poate contribui la menținerea sănătății sistemului imunitar. Limitarea expunerii la substanțe toxice este o altă măsură de precauție pe care o poți lua.

Controalele medicale regulate au, de asemenea, un rol important, dacă nu în prevenția cancerului laringian, cel puțin în depistarea acestuia în stadii incipiente, când șansele de supraviețuire sunt mai bune.

Cancerul laringian este o afecțiune gravă, a cărei apariție este influențată de anumiți factori, precum fumatul și consumul excesiv de alcool, iar simptomele sale pot varia de la răgușeală persistentă la dificultăți în înghițire. Există mai multe opțiuni de tratament pentru cancerul laringian, inclusiv chirurgia, radioterapia și chimioterapia. Tratamentul specific depinde de stadiul și severitatea cancerului, însă, înainte de a se putea vorbi despre un tratament anume, este necesară stabilirea unui diagnostic clar. Dacă te îngrijorează faptul că ai putea avea cancer laringian, este important să consulți un medic pentru un diagnostic și tratament precoce!

Citeste si:
Izolarea socială: provocarea nevăzută a pacienților cu cancer
Impactul ascuns al...

Disclaimer: Acest articol are rol informativ și nu poate înlocui vizita la medic. Dacă te confrunți cu simptome îngrijorătoare ori ai alte motive să suspectezi existența unei afecțiuni de orice natură, programează-te la o consultație pentru a beneficia de un diagnostic corect și un tratament adecvat!

Sursa: https://www.medlife.ro/glosar-medical/afectiuni-medicale/cancer-laringian-cauze-simptome-tratament


Despre autor:


Ultima actualizare: 15 Iulie 2024 - 02 : 07

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.