Acum, mai mult ca niciodată, suntem pregătiți să ne reconectăm adunându-ne pentru a savura împreună un pint de Guinness cu ocazia St. Patrick's Day. Este o oportunitate pentru a ne aduce mai aproape unul de celălalt. Astfel, invităm oamenii din întreaga lume să se reconecteze și să savureze berea Guinness în această zi emblematică ce încapsulează în mod autentic spiritul irlandez.
Peste 70 de milioane de oameni se unesc în întreaga lume de St. Patrick's Day, sărbătoarea națională a Irlandei ce îi este dedicată Sfântului Patrick, cel mai cunoscut și iubit sfânt al țării datorită misiunii sale de creștinare irlandeză. Acest eveniment este marcat în 6 continente, inclusiv în România, iar astăzi, 17 martie 2022, Guinness încurajează oamenii să reia legătura cu cei dragi, să cunoască oameni noi și să se alăture unui moment deosebit, ce conectează întreg globul.
„Credem cu tărie că lucrurile bune se întâmplă atunci când oamenii sunt împreună. Chiar dacă în ultimii ani nu am sărbătorit așa cum se cuvine St. Patrick’s Day, a venit momentul să ne reconectam și să fim alături unii de alții, indiferent în ce parte a lumii ne aflăm. De St. Patrick’s Day, invităm oamenii de pe tot mapamondul să-și facă timp pentru a se reuni să savureze un Pint de Guinness", spune Loredana Stoica, Brand Manager Guinness România.
De aceea, în perioada 17-19 martie, Guinness a pregătit o serie de evenimente specifice spiritului irlandez. Începând de astăzi, vor avea loc evenimente însoţite de muzică irlandeză în mai multe locații partenere Guinness: The Harp, The Pub, Balkon Resto Garden, St. Patrick, Kilkenny, Drunken Lords, Nomad Sky Bar și Hard Rock Cafe.
Despre Guinness
Încă din 1759, Guinness este dedicat misiunii sale la nivel mondial de a produce bere stout de cea mai înaltă calitate. Cu lichidul său roșu-rubiniu și cremos, ce are note de ciocolată și cafea, dar unde se regăsesc și note amare și dulci, Guinness Draught este cea mai vândută bere Guinness.
Guinness a fost folosit și ca ingredient de peste 150 de ani, fiind deseori asociat cu stridii, tacos cu carne de vită, pâine și chiar prăjituri! Astăzi, cu peste 25 de tipuri de noi beri interesante concepute zilnic de către producătorii noștri, Guinness are o variantă pentru toate gusturile de St. Patrick's Day și nu numai.
FOTO Ea este femeia cu cele mai lungi picioare din lume
Pentru a afla mai multe despre Guinness, www.facebook.com/GuinnessRomania
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro
-
Cum arată și cu ce se ocupă noul iubit al Deei Maxer? Meseria care îl va face...
Sursa: kudika.ro