Îți place să urmezi întotdeauna trendurile, chiar și în materie de vacanță? Atunci cu siguranță trebuie să-ți plănuiești concediul de anul acesta în Hurghada. Cea mai renumită stațiune a Egiptului, dar și una dintre cele mai frumoase oferă o mulțime de oportunități turiștilor din toate categoriie.

Așadar, fie că anul acesta îți dorești un sejur relaxant cu familie, că vrei să-ți petreci concediul romantic, alături de jumătatea ta sau că pui la cale o săptămână de distracție cu gașca, o vacanță în Hurghada, Egipt este opțiunea de top!

Hurghada, destinația preferată a românilor în acest an

După o lungă perioadă în care am așteptat ca restricțiile de călătorie în afara țării să devină mai prietenoase, iată că în sfârșit ne putem gândi serios să ne planificăm concediul pentru vara aceasta. Și cum vremea la noi în țară este încă destul de capricioasă, o variantă la îndemâna oricui rămâne o vacanță într-o destinație accesibilă, aproape de casă și foarte ofertantă. Se pare că Hurghada îndeplinește toate aceste criterii, ea devenind în acest an destinația turistică preferată a românilor. La mai puțin de 3 ore de zbor, poți ajunge de pe aeroporturile capitalei direct pe țărmurile însorite ale Mării Roșii. Dacă îți dorești, deci o vacanță care nu necesită un buget fabulos, alege cu încredere Hurghada, o stațiune animată, ideală pentru călătorii singuri, pentru cupluri, familii și pentru tineri dornici de aventură.

Raiul resorturilor de lux

Atunci când vorbim despre rezervarea unei vacanțe în fostul sat pescăresc din Egipt, ofertele agențiilor turistice sunt cât se poate de variate și de diversificate, din punct de vedere al facilităților incluse și, desigur, al prețurilor. Nu mai este un secret faptul că Hurghada este un adevărat Rai al resorturilor de lux, care găzduiește hoteluri impunătoare, asemănătoare palatelor, înconjurate de grădini exotice și piscine spațioase.

Hurghada este alegerea perfectă pentru vacanțele all inclusive

Poate mai mult decât în anii trecuți, Hurghada este opțiunea principală a românilor care sunt în căutarea unor vacanțe all inclusive. De aceea, resorturile din zonă s-au adaptat cerințelor și au inclus o serie de facilități și de oportunități de distracție și de relaxare, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Acesta este și motivul pentru care nu doar românii sunt cei care preferă Egiptul și în special Hurghada pentru petrecerea concediului; vizitatori din Germania, Rusia sau Anglia contribuie și ei, anual, la creșterea turismului în această destinație.

Citeste si:
Horoscopul lunii Decembrie 2022: Află ce îți rezervă astrele în...
Horoscopul lunii Decembrie...

În Hurghada poți avea parte de experiențe inedite

Dacă încă nu te-am convins să îți rezervi cât mai curând sejurul în Hurghada, îți propunem în continuare și o serie de activități pe care le poți face aici și care se vor transforma în experiențe inedite. De exemplu, știai că în această stațiune ai posibilitatea de a te plimba cu submarinul? Vei admira astfel pești multicolori și recifuri de corali și vei surprinde imagini uimitoare. O altă variantă, ideală pentru cei dornici de adrenalină și pentru iubitorii de sporturi pe apă este paddeling-ul, o activitate care te provoacă să îți menții echilibrul pe valurile Mării Roșii. Nu în ultimul rând, poate unul dintre cele mai bune motive pentru care să vizitezi Hurghada cel puțin o dată în viață este pentru a face o vizită în Valea Regilor și la templul Luxor. Ai în vedere și o oprire la Coloșii lui Memnon, două statui impresionante care se numără și ele printre principalele atracții ale zonei.

Citeste si:
Malta, cea mai romantică destinație din Mediterană!
Malta, cea mai romantică...

În 2021, alege Hurghada pentru o vacanță de neuitat!


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 August 2021 - 10 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.