Marți, 13 iulie, va fi o zi cu aer greu de respirat în sud-vestul țării, dar și cu ploi torențiale în zonele montane și prin est. Este în vigoare un Cod galben.

Prognoza meteo 13 iulie 2021. Cum va fi vremea marți

Pe continent sunt anunțate ploi în arhipelagul britanic, în Franța, Elveția, nordul Spaniei și în partea vestică a Germaniei. Nu scapă de nori nici țările central-estice. Și pe aici, în a doua parte a zilei, vor fi averse. În rest, vremea frumoasă va predomina. 34 de grade s-au înregistrat la Roma, iar în Madrid 20 de grade Celsius.

București

Așteptăm o nouă zi însorită cu o maximă de 34 de grade Celsius în termometre. Miercuri, 14 iulie, vremea va deveni caniculară, iar stresul termic se va accentua. Miezul zilei aduce 35 de grade Celsius.

La munte

Ziua începe cu vreme bună, dar după-amiaza și seara vor fi perioade cu ploi torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului și descărcări de electrice. În unele locuri, cantitățile de apă vor fi însemnate și nu este exclus să apară grindina.


  • Sinaia - 24

  • Predeal - 23

  • Păltiniș - 21

  • Stâna de Vale - 23

La mare

Așteptăm vreme frumoasă și caldă pe litoral. În a doua parte a zilei apar câțiva nori, dar turiștii să nu fie speriați, deoarece condițiile de ploaie sunt reduse. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 30 de grade Celsius, iar apa mării va avea în jur de 26 de grade Celsius.


  • Mamaia - 31

  • Costinești - 29

  • Vama Veche - 30

  • Gura Portiței - 27

În România

Va fi foarte cald în cea mai mare parte a țării. În Banat, Oltenia, Muntenia și local în Crișana valul de căldura se va intensifica și vom avea de înfruntat canicula. Maximele pornesc de la 28 de grade pe litoral și ajung până la 38 de grade Celsius în sud-vestul teritoriului. Seara, alte averse torențiale vin pe la munte și local în regiunile nordice și estice.

Vremea în țară miercuri, 14 iulie

Canicula persistă în sud-vestul țării și pe arii restrânse în Transilvania și Muntenia. Din a doua parte a zilei sunt șanse mari să vină ploaia pe la munte și în nordul României.

Citeste si:
Prognoza meteo ANM 13 - 26 februarie 2023. Când vine primăvara
Prognoza meteo ANM 13 - 26...

Atenționare ANM


  • Interval de valabilitate: 12, 13 și 14 iulie

  • Fenomene vizate: val de căldură, disconfort termic ridicat și caniculă

În intervalul menționatvalul de căldură se va intensifica în vest și sud-vest, iar disconfortul termic va crește în cea mai mare parte a țării. În Crișana, Banat, în vestul și sudul Olteniei vremea va deveni caniculară, cu temperaturi maxime, luni, de 34...36 de grade, apoi de 37...39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor situa în general între 18 și 22 de grade.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 12 Iulie 2021 - 02 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.