În patru zile, Policolor și-a adaptat toate sistemele de lucru pentru a funcționa în parametri normali.

În doar patru zile, o mare parte din activitatea Policolor a fost reorganizată, focusul fiind ca toți angajații să aibă acces rapid la măști, mănuși și produse speciale pentru spălarea mâinilor. Pentru echiparea cu produse de dezinfectare, realizarea efectivă în toate spațiile de birouri și în fabrică a dezinfectării și dezinsecției specifice COVID 19 (procese recurente) și asigurarea fluxului de lucru în condiții normale, au fost implicate rapid departamentele de Purchasing, IT, HR și Operațiuni.

În primă instanță, s-a luat decizia ca o parte dintre angajați să lucreze de acasă în regim de telemuncă sau prin rotație la birou, drept pentru care departamentul de IT a asigurat toate programele și protocoalele de securitate pentru Remote Working. La fabrică s-au implementat rapid, măsuri pentru siguranța celor din producție, depozitare și cercetare.

Aici s-au adus echipamente de protecție, materiale de dezinfectare pentru tot personalul și s-au renovat toate spațiile prin revopsirea cu Spor cu Ioni de Argint. Mai mult, au fost decalate toate transporturile personalului și intrările în fabrică cu programare strictă la 20 de minute, în grupuri mai mici de angajați, pentru a face periodic dezinfectarea microbuzelor și a permite personalului să aplice toate măsurile de curățenie personală.

„Odată trecuți prin furtuna aceasta care ne-a determinat atât individual, cât și ca organizație, să ne regândim întreagă activitate, vor urma situații mai dificile prin care toate echipele vor trece. Izolarea, munca de acasă, anxietatea, chiar fricile pe care acum ni le descoperim, presupun o atenție specială pe care noi, managerii, suntem datori să o avem față de toți oamenii din companiile la care lucrăm. Doar comunicarea continuă și sprijinul real pot fi începutul unei formule de a trece prin pandemie alături de întreagă echipă”; declară Emilia Stancu, proaspăt numită Director HR al producătorului român de lacuri și vopsele.

Citeste si:
Bilanțul Covid-19: 3.400 de cazuri noi din 29.400 de teste
Bilanțul Covid-19: 3.400 de...

De la începutul situației de urgență, întregul department de HR al Policolor a înțeles că trebuie să creeze și să păstreze comunicarea cu toți angajații într-un regim mai frecvent și mai direct. „Toate informările autorităților publice, toate sfaturile și măsurile de prevenție au fost preluate și transmise și de către noi, în comunicări zilnice, chiar de mai multe ori pe zi. O direcție importantă este cea legată de sănătate. Prin intermediul parteneriatelor cu servicii medicale private, toți angajații Policolor beneficiază deja de consultații medicale online, acces la clinică medicală virtuală, webinarii despre cum să gestionezi stresul de acasă în perioada de criză, sfaturi despre controlul anxietății direct de la psihologi și coaches specializați.”



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.