Klaus Iohannis va efectua o vizită oficială în Bulgaria
Președintele român Klaus Iohannis va efectua, miercuri, o vizită oficială în Bulgaria, la invitația președintelui bulgar. Potrivit comunicatului de presă transmis de Administrația Prezidențiale, vizita este organizată în continuarea dialogului susținut la nivel înalt dintre România și Bulgaria, atât în ceea ce privește cooperarea bilaterală, cât și în plan european și euroatlantic, având în vedere mai ales provocările de securitate generate de războiul din Ucraina.
De asemenea, Administrația Prezidențială a menționat că scopul principal al vizitei este ridicarea relației româno-bulgare la nivel de Parteneriat Strategic prin semnarea unei Declarații comune de către ambii lideri de stat.
„Parteneriatul Strategic este rezultatul interesului reciproc al României și Bulgariei, ca state vecine și prietene, de intensificare a cooperării în numeroase domenii de interes comun, și stabilește direcțiile de dezvoltare viitoare a cooperării româno-bulgare”, se mai arată în comunicat.
Declarația de Parteneriat Strategic face referire la intensificarea dialogului politic bilateral, încurajarea schimburilor economice și a cooperării transfrontaliere, îmbunătățirea conectivității și a infrastructurii dintre cele două țări, promovarea proiectelor dedicate dezvoltării regiunii Dunării, asigurarea securității energetice, promovarea energiei verzi, se mai specifică în comunicatul transmis de Administrația Prezidențială.
Klaus Iohannis a transmis un mesaj de Ziua maghiarilor de pretutindeni

Ce subiecte se mai află pe agenda discuțiilor celor doi lideri de stat
„De asemenea, Declarația se referă la cooperarea în domeniul afacerilor europene, precum și la colaborarea întărită în domeniile apărării și securității, în contextul dificultăților numeroase provocate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, pentru a asigura susținerea în continuare a Ucrainei, întărirea Flancului Estic al NATO și restabilirea unui climat de securitate în regiunea Mării Negre”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Pe agenda discuțiilor se mai regăsesc și subiecte legate de dezvoltarea schimburilor economice și a investițiilor, analizarea stadiului proiectelor transfrontaliere dedicate îmbunătățirii infrastructurii fluviale și rutiere și despre avansarea proiectelor în domeniul energetic, menite să crească independența și securitatea energetică a celor două țări.
Iohannis, într-o vizită oficială în Japonia. Cu cine se va întâlni...

„Președintele Klaus Iohannis și omologul său bulgar vor discuta și despre obiectivul comun al aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen și vor reconfirma hotărârea fermă de a continua demersurile în vederea adoptării unei decizii pozitive în cursul acestui an”, mai arată sursa citată.
Klaus Iohannis și Ruman Radev vor discuta și despre combaterea migrației ilegale și protejarea mai eficientă a granițelor externe ale UE, conform deciziilor adoptate la Consiliului European din luna februarie. Războiul declanșat de Rusia asupra Ucrainei va fi un alt subiect important pe care cei doi șefi de stat îl vor discuta.
Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
#NOHACK Expert Talks - datele noastre ajung online și antrenează AI-ul
Sursa: start-up.ro
-
Atu Tech, investiții de 1,2 milioane de euro în noua gamă de produse de...
Sursa: retail.ro
-
Roxana Petria, ING Bank: Clienții au nevoie de predictibilitate și simplitate
Sursa: futurebanking.ro
-
Vești noi de la Celine Dion, înainte de împlinirea vârstei de 55 de ani! Ce...
Sursa: kudika.ro
-
Don Miguel Ruiz: Rugăciune pentru Libertate (libertatea de a fi cei care...
Sursa: garbo.ro
-
Noua OUG13: Ciucă și Ciolacu o dau la întors. Susțin și ei pragul de 9.000 de...
Sursa: wall-street.ro