Parlament: Ședință comună pentru adoptarea declarației privind egalitatea de gen
Cu această ocazie, vor avea alocuţiuni preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu şi vor fi intervenţii ale reprezentanţilor grupurilor parlamentare. Totodată, prim-ministrul Nicolae Ciucă va susţine un discurs.
Printre invitaţi se numără Majestatea sa Margareta, Custodele Coroanei Române, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, membri ai Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului, şefii misiunilor diplomatice şi ai reprezentanţelor internaţionale acreditaţi la Bucureşti.
Potrivit proiectului Declaraţiei, Parlamentul încurajează participarea deplină şi egală a femeilor din România la dezvoltarea, finanţarea şi implementarea de programe, iniţiative şi politici publice relevante.
În proiect se arată și necesitatea aplicării unui cadru legislativ care să promoveze accesul egal la mandatele de reprezentare politică sau la responsabilităţile profesionale şi poziţiile de conducere şi sprijinirea eliminării tuturor formelor de inegalitate de gen, precum violenţa împotriva femeilor şi fetelor, căsătoria timpurie şi forţată, nerespectarea drepturilor reproductive, lipsa de echitate la angajare şi diferenţa salarială între femei şi bărbaţi sau participarea inegală la luarea deciziilor private şi publice.
De asemenea, textul proiectului Declaraţiei se referă şi la iniţiativele pentru stabilirea unei cote de reprezentare de gen pe listele de candidaţi pentru alegerile locale parlamentare şi europarlamentare, considerându-se oportună intensificarea demersurilor pentru a asigura o paritate reală pentru poziţiile eligibile pentru pentru femei la nivel local, naţional şi european. Totodată, în proiectul de declaraţie se mai menţionează că sunt îndemnaţi toţi actorii politici şi instituţionali să contribuie la participarea semnificativă a femeilor în toate domeniile de activitate şi la toate nivelurile de decizie.
Cum poți crește coeziunea dintre angajați pe termen lung – 4...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Covorul potrivit pentru living: cum să alegi dimensiunea, materialul și...
Sursa: kudika.ro