Ciolacu, optimist cu privire la aderarea României la Schengen
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat cu bucurie că România este tot mai aproape de a intra în spațiul Schengen, deoarece Comisia Europeană a confirmat că România îndeplinește condițiile necesare.
”România este cu un pas mai aproape de Schengen! Comisia Europeană a confirmat astăzi că țara noastră și-a făcut temele și îndeplinește toate condițiile pentru aderarea la Schengen.”, a scris liderul PSD pe pagina de Facebook.
Ciolacu spune că este pentru prima dată când peste hotare mai mulți oameni au susținut România, decât să o critice.
„Este o schimbare de paradigmă. Pentru prima dată, s-a auzit peste hotare mai mult vocea celor care susțin România, decât a celor care o denigrează în permanență făcând niște jocuri politice foarte mici.”, a mai completat oficialul.
Toți social-democrații au votat pentru aderarea României la spațiul Schengen
Liderul PSD spune că într-un sfârșit responsabilii români au înțeles importanta susținerii acestei aderări, s-au unit într-un tot întreg și au acționat. De asemenea, Ciolacu are și o bucurie personală. Social-democrații europeni au votat în unanimitate pentru aderarea României la spațiul Schengen.
„Toți responsabilii din statul român au înțeles importanța momentului și au acționat pe o singură voce. Am și o bucurie personală pentru că, în plan politic, am reușit ca în Parlamentul European, grupul social-democraților europeni să fie singurul care a votat în unanimitate pentru aderarea României la spațiul Schengen.”, a mai transmis omul politic.
Citeste si:Provocarea majoră a industriei auto europene: ce spune Ciolacu
![]()
Ciolacu a făcut apel și la reprezentanții altor partide politice să se alăture inițiativei și să o susțină pentru a reuși împreună.
„Sunt convins că familia noastră politică europeană va fi alături de noi până la capăt. Invit și reprezentanții altor partide politice să lase trăncăneala și să facă măcar în al 12-lea ceas ceva pentru țara lor. De exemplu, să își convingă colegii din familia politică din care fac parte să voteze pentru aderarea României la Schengen”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici - din orfelinat, în primele...
Sursa: kudika.ro