Lege promulgată: Cabinetele de medicină de familie pot deschide puncte secundare în mediul rural în aceeași localitate
Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea și completarea articolului 75 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Schimbările megislative vizează încurajarea cabinetelor de medicină de familie să deschidă puncte secundare și în alte unități administrative în care există deja un cabinet medical dacă autoritățile locale consideră că este oportun din punct de vedere al interesului social local.
Conform legii, „cabinetele de medicină de familie pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru dacă solicitantul asigură un program fracţionat de minimum 10 ore pe săptămână în norma lui de bază sau peste norma lui de bază".
„Punctele de lucru pot fi deschise în mediul rural în aceeaşi unitate administrativ-teritorială sau în alte unităţi unde există deficit de medici stabilit de către o comisie organizată la nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, alcătuită din: un reprezentant al casei de asigurări de sănătate judeţene sau al municipiului Bucureşti; un reprezentant al direcţiei de sănătate publică judeţene sau al municipiului Bucureşti; un reprezentant al colegiului judeţean al medicilor sau al municipiului Bucureşti", stipulează actul normativ.
În legea în vigoare se prevede că punctele secundare de lucru pot fi deschise în altă unitate administrativ-teritorială, unde nu funcționează un alt cabinet medical în specialitatea medicină de familie.
BYD lansează SEALION 5 DM-i, SUV-ul de familie cu flexibilitate...
Legea promulgată prevede și că serviciile medicale prestate în aceste puncte secundare sunt decontate în integralitate, potrivit legislației în vigoare, indiferent dacă au fost prestate de către medicul de familie titular al cabinetului ori de către medicii angajați ai cabinetului.
„Autorităţile administraţiei publice locale pot acorda facilităţi şi stimulente aferente înfiinţării şi funcţionării punctului secundar de lucru, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare", mai prevede actul normativ.
În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor modifica normele de aplicare ale Contractului-cadru în acord cu prevederile din prezenta lege.
Ce porți la o cină de Crăciun acasă sau în familie: idei de ținute...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Andreea Raicu, reacție tranșantă la piesa Mamacita: M-a întristat cât de...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 20-26 aprilie: Ce zodii dau lovitura financiară
Sursa: garbo.ro