Ministrul Afacerilor Externe (MAE), Bogdan Aurescu, va efectua o vizită la Praga, joi, la invitaţia omologului său, Jan Lipavsky, în contextul deţinerii de către Cehia a Preşedinţiei Consiliului UE. Iată pe ce se vor concentra discuțiile dintre el și oficialul ceh.

Ministrul Aurescu va efectua o vizită la Praga

Conform unui comunicat al MAE, discuţiile se vor concentra pe cooperarea româno-cehă în cadrul Uniunii Europene, cu accent pe coordonarea poziţiilor celor două state.

„Vizita constituie o oportunitate importantă pentru reconfirmarea caracterului solid al relaţiei dintre România şi Republica Cehă, dinamizarea dialogului politic bilateral şi intensificarea cooperării economice şi sectoriale", se arată în comunicatul citat.

Cei doi miniştri de Externe vor aborda subiecte de actualitate de pe agenda regională, europeană şi de securitate, cu accent pe implicaţiile multiple ale războiului ilegal al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, inclusiv din perspectiva gestionării crizei alimentare, a impactului crizei asupra altor state precum Republica Moldova, a securităţii energetice şi a demersurilor necesare pentru vederea reducerii dependenţei energetice de Federaţia Rusă.

Retail jobs

Dialogul va cuprinde și un schimb de opinii privind extinderea UE și implementarea concluziilor Conferinței privind viitorul Europei, a menționat MAE.„În egală măsură, ministrul Bogdan Aurescu va aborda în cadrul consultărilor şi stadiul aderării României la spaţiul Schengen", se arată în comunicatul MAE.

Cei doi miniştri vor discuta şi cooperarea celor două state în cadrul NATO şi punerea în aplicare a deciziilor Summitului de la Madrid, mai ales privind consolidarea şi eficientizarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul estic, inclusiv în perspectiva reuniunii miniştrilor de Externe ai Alianţei pe care Bogdan Aurescu o va găzdui la Bucureşti la finalul lunii noiembrie.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 August 2022 - 10 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.