Nicușor Dan: Au mai rămas șapte zile în care pot fi depuse cererile pentru autorizațiile de taxi
„Pentru prima dată în ultimii zece ani, Primăria Capitalei va atribui 1.850 de autorizaţii de taxi, dintre care 100 pentru transport de persoane cu dizabilităţi motorii. Persoanele interesate vor urma o procedură transparentă, în conformitate cu prevederile legale, iar angajaţii municipalităţii vor oferi sprijin în îndeplinirea paşilor care trebuie parcurşi", a scris edilul general, pe Facebook.
Nicușor Dan a declarat, la momentul începerii procedurii, că etapa pentru obținerea autorizației, în conformitate cu prevederile legale, este una „complexă, iar termenul este strâns”.
Actele necesare pentru depunerea cererilor
- înregistrare ca PFA la Registrul Comerţului, cod CAEN 4932;
- atestare profesională ca taximetrist emisă de ARR;
- aviz medical şi psihologic;
- cazier judiciar al taximetristului;
- cazier fiscal al PFA-ului;
- emiterea autorizaţiei de transport de către PMB;
- dovadă pentru deţinerea autoturismului sau declaraţie pe propria răspundere că va fi cumpărat în maxim şase luni (cu o garanţie de 5%);
- cerere de participare în procedura de atribuire a autorizaţiilor de taxi.
Consilierii municipali au aprobat, în data de 7 martie, o hotărâre prin care au fost modificate criteriile de departajare în vederea atribuirii autorizațiilor taxi. Printre ele se numără:
- clasificarea autovehiculului, potrivit normelor de poluare euro:
- Full electric: 20 de puncte;
- Hibrid Plug-in: 15 puncte;
- Hibrid: 10 puncte;
- EURO 6 + GPL/CNG: 10 puncte;
- EURO 6: 5 puncte.
- vechimea autovehiculului de la data fabricației:
- până la 1 an: 10 puncte;
- între 1 şi 2 ani: 8 puncte;
- între 2 şi 3 ani: 6 puncte;
- între 3 şi 4 ani: 4 puncte;
- între 4 şi 5 ani: 2 puncte.
- echiparea cu instalație pentru aer condiționat: 20 de puncte
- gradul de protecție a pasagerilor
- până la 4 airbaguri: 10 puncte;
- peste 4 airbaguri: 20 puncte.
- dotări suplimentare ale autovehiculului:
Taximetriștii din Iași vor să scumpească tariful. Care este motivul...

- ispozitiv fix de înregistrare a precizărilor făcute de client: 1 punct;
- perete despărţitor între conducătorul auto-clienţi: 1 punct;
- dispozitiv pentru plata cu cardul: 15 puncte
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
LISTĂ: 5 soluții de conta pentru afacerea sau PFA-ul tău
Sursa: start-up.ro
-
Muzeul bucureștean în care învățăm despre cum afectăm mediul și clima
Sursa: green.start-up.ro
-
Zara a început să taxeze retururile online ale clienților
Sursa: retail.ro
-
Iulia Malioukis, Horvath: „2023, marcat de precauție în sistemul bancar”
Sursa: futurebanking.ro
-
Cele mai frumoase citate despre luna ianuarie
Sursa: garbo.ro
-
Partidele din România au fost subvenționate de stat cu 256 mil. lei anul...
Sursa: wall-street.ro
-
Săptămâna 30 de sarcină: dezvoltarea intrauterină a bebelușului și simptomele...
Sursa: kudika.ro