Oameni izolați de drumul expres Craiova-Pitești, din neglijența primăriei
Drumul expres Craiova-Pitești, cea mai așteptată investiție de toți oltenii care și-au pierdut timp din viață în trafic pe actualul drum către București, e la limita cu comuna Ghercești. Bucuria oamenilor, în special a celor care locuiesc într-un cartier din apropiere, s-a sfârșit după ce proiectul a început. Pe măsură ce lucrările au înaintat, oamenii s-au trezit că au fost uitați de autorități, căci drumul pe care ies acum din cartier va dispărea, iar alternative nu sunt.
„Pe lângă drum, paralel, nu pot pentru că terenul expropriat este proprietatea CNAIR. Pe aici, pe lângă fabrica de avioane, prin spate pe la fabrica de biscuiţi ce este aici nu pot să facă pentru că terenul aparţine primăriei Gherceşti. Primăria Gherceşti spune că nu poate să facă pentru că noi suntem locuitori ai Craiovei”, a declarat Denis Fota, localnic, pentru Observator.
Compania de drumuri spune că nu poate construi o bretea de legătură pentru că nu a fost cerută ori avizată o asemenea lucrare. În prezent, pentru a ieși din cartier, localnicii trebuie să urmeze un drum care trece peste terenuri agricole. Calea de acces a fost trasată de ei cu țăruși bătuți la marginea tarlalei. Totuși, ar mai fi un drum, unul mai scurt, care coboară spre oraș printr-o lizieră ce delimitează cartierul pe o parte.
Reacția autorităților
Primăria Craiova recunoaște că nu sunt soluții și aruncă vina în spatele oamenilor, pentru că s-au stabilit în extravilan. Pe de altă parte, există o rezolvare, dar care costă. Drumul peste terenurile arabile ar putea fi pietruit și amenajat, lucru care implică o investiție. Primarul din Ghercești spune despre această posibilitate că nu e dispus să o pună în practică în folosul unor cetățeni care nu au domiciliul sub mantia sa.
Descoperă surprizele festivalului Summer Well 2024!
„Au fost extravilane. Nu exista nimeni care să meargă acolo şi nu s-a prevăzut un drum care să devieze din actualul drum expres şi să meargă la acele locaţii. Nu s-a luat în calcul niciodată acest drum deoarece nu era prevăzut”, a spus Rela Filip, viceprimar Craiova, pentru sursa menționată.
„Eu va trebui să fac lucrările, dar voi face lucrările pentru cetăţenii municipiului Craiova. Şi va trebui să găsim o soluţie, să vedem ce sursă de finanţare voi şi găsi”, e de părere Cornel Păpăroiu, primar Ghercești.
Primarul a început, între timp, să cadastreze terenurile, iar Primăria Craiova transmite că va rezolva problema, fără a da însă și un termen.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro