Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) acuză coaliția de guvernare că pregătește fraudarea alegerilor din 2024 și atrage atenția că inițiativa de comasare a alegerilor locale și parlamentare este neconstituțională, potrivit unui comunicat de presă.

PSD-PNL-UDMR ar intenționa să fraudeze alegerile din 2024

Partidele sistemului se opintesc să rămână la butoane și după anul 2024 și, pentru că știu că românii nu mai vor să le voteze, inventează tot felul de tertipuri. Nu suntem de acord cu ideea comasării alegerilor locale și parlamentare, pentru că ea va duce la fraude masive și la oameni încolonați ca vitele să meargă la vot. În loc să umble cu ocaua mică, liderii PSD, PNL și UDMR ar face mai bine să crească reprezentativitatea aleșilor locali și legitimitatea acestora în cadrul comunităților locale, prin adoptarea legii alegerilor locale în două tururi”, a declarat deputatul George Simion, co-președinte AUR.

Se invocă argumentul costurilor, însă acesta este unul fals. Democrația costă și a costat dintotdeauna, iar alternativa la ea nu este acceptabilă. De altfel, CCR s-a pronunțat în sensul că reducerea costurilor nu se poate constitui în argument care să susţină, în orice condiţii, restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau ale unor libertăţi sau care să susţină măsuri de natură a afecta principii fundamentale ale statului de drept. AUR a avut proiecte reale de reducere a unor costuri, precum tăierea subvențiilor pentru partidele politice sau eliminarea pensiilor speciale nesimțite, dar acestea au fost respinse în Parlament”, a subliniat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR.

Alianța pentru Unirea Românilor anunță că va ataca legea la Curtea Constituțională, în situația în care va fi adoptată de coaliția de guvernare.

Consolidarea partidului AUR în perspectiva alegerilor parlamentare din anul 2024 începe cu congresul care va avea loc duminică, 27 martie, Ziua Unirii Basarabiei cu România. Este primul congres care se desfășoară după ce AUR a devenit partid parlamentar și un pas care va dovedi unitatea și maturitatea partidului.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 25 Martie 2022 - 12 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.