Un sprijin din partea Uniunii Europene pentru ţările care gestionează criza refugiaţilor din Ucraina este "firesc", a declarat, marţi, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, făcând o comparaţie cu situaţia Turciei din urmă cu şase ani.
Duda, despre ajutorul oferit de UE refugiaților
Duda a susţinut o declaraţie de presă comună cu omologul său român, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
"Când Turcia a fost atinsă de criza refugiaţilor din Siria, când au venit milioane de cetăţeni din Siria, din Irak în Turcia, care şi-au căutat adăpost acolo, Uniunea Europeană a alocat miliarde de euro ca sprijin pentru Turcia. Este firesc pentru mine că acelaşi sprijin trebuie acordat şi ţărilor care astăzi se descurcă şi se confruntă cu criza refugiaţilor, având în vedere războiul din Ucraina, având legătură cu agresiunea rusească. Cred că şi Comisia Europeană şi Consiliul European vor lua decizii necesare în acest sens în viitorul apropiat şi că acest ajutor va putea ajunge la noi cât mai repede", a afirmat preşedintele polonez, potrivit traducerii oficiale.

România şi Polonia primesc persoane care se refugiază din calea războiului din Ucraina, a subliniat el.
"Ei nu sunt refugiaţi, sunt oaspeţii noştri. Noi îi primim în casele noastre, în oraşe, în sate. Oriunde au ajuns, pot să îşi găsească un loc liniştit. Oamenii au venit cu toată inima şi le dau daruri şi bani. Dar avem nevoie de ajutor internaţional. Credem adânc că acest ajutor va veni în ţările noastre, ajutor din Uniunea Europeană în primul rând, este un lucru firesc", a adăugat şeful statului polonez. AGERPRES
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Alina Rachieru, Pineberry: Mulți români caută și cumpără produse doar la preț...
Sursa: retail.ro
-
StepFWD lansează înscrierile pentru cohorta 2022 a pre-acceleratorului
Sursa: start-up.ro
-
Fuergy, slovacii care vor să aducă independența energetică în Europa
Sursa: green.start-up.ro
-
#puimicminunemare: Idei de jocuri și jucării pentru a-i ține pe cei mici...
Sursa: garbo.ro
-
Abonamente medicale MedLife pot fi cumpărate și din George
Sursa: futurebanking.ro
-
Mama Polidinului, Sylvia Hoișie a încetat din viață la vârsta de 94 de ani....
Sursa: kudika.ro
-
Rusia vrea un sistem de educație unic, „de interes național”. Studenții ruși...
Sursa: wall-street.ro