Prim-ministrul Nicolae Ciucă a primit, luni, la Palatul Victoria, vizita unei delegaţii a Congresului SUA, condusă de Steven Lynch, preşedinte al Subcomisiei parlamentare pentru Securitate Naţională, din Camera Reprezentanţilor.
Ciucă, vizită din partea membrilor Congresului SUA
Discuţiile au vizat situaţia de securitate curentă, determinată de agresiunea militară rusă în Ucraina şi de gestionarea valurilor de refugiaţi, informează Guvernul prin intermediul unui comunicat.
"Premierul Nicolae Ciucă a făcut o prezentare extinsă a modului în care România percepe situaţia de securitate curentă, inclusiv acţiunile militare ruse şi scopurile sale. Prim-ministrul român a insistat pe dovada de unitate a aliaţilor, care prin prezenţa militară pe teren, aici, în România, oferă certitudinea angajamentelor de securitate colectivă din cadrul NATO, precum şi a valorii parteneriatului strategic cu SUA. Cu acest prilej, a fost subliniată şi importanţa dezvoltării de noi investiţii americane în România", informează Executivul.
În cadrul discuţiei, a fost evidenţiată solidaritatea manifestată de români, societatea civilă şi instituţiile statului în gestionarea fluxurilor de refugiaţi.
"Steven Lynch a mulţumit pentru activităţile României şi pentru leadershipul pe care îl oferă atât în sprijinirea refugiaţilor, cât şi a ucrainenilor rămaşi să lupte pentru apărarea ţării lor", se mai arată în comunicat. AGERPRES
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro
-
Gabi Tamaș a câștigat Survivor 2026, la finalul unei ultime ediții care a...
Sursa: kudika.ro