Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că săptămâna viitoare Guvernul vrea să aprobe ordonanța de urgență privind schema de ajutor la energie electrică și gaze naturale. Aceasta urmează să intre în vigoare de la 1 aprilie. Oficialul a completat că în acest weekend vor fi finalizate consultările „cu toți actorii din piață”.
Virgil Popescu: Guvernul urmează să aprobe ordonanța privind schema de ajutor la energie și gaze
„Astăzi, la Guvern, am avut o întâlnire pentru măsurile pe care le vom aplica începând cu data de 1 aprilie pe energie, o întâlnire la care au participat Autoritatea de Reglementare în Energie şi actorii din piaţă - furnizorii şi distribuitorii", a spus Popescu, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
„Ministerul Energiei avea finalizată partea de ordonanţă de urgenţă cu privire la măsurile pe care premierul le-a şi prezentat. Până mâine aşteptăm de la Autoritatea de Reglementare să integrăm în ordonanţa de urgenţă nişte lucruri care se referă la tarifele de reglementare.
Finalizăm consultarea în cursul acestui weekend cu toţi actorii din piaţă, iar săptămâna viitoare vrem să aprobăm această ordonanţă de urgenţă, în aşa fel încât începând cu 1 aprilie să avem în funcţiune noua schemă de ajutor pentru români la preţul energiei electrice şi a gazelor naturale", a precizat ministrul Virgil Popescu.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Verdict istoric la Paris. Pedeapsă cu închisoarea pentru cei care au...
Sursa: kudika.ro