Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, sâmbătă, că în condiţiile în care Rusia este un agresor, NATO trebuie să facă tot ce trebuie pentru a-şi proteja statele membre şi a asigura o defensivă pentru acestea, menţionând că este "destul de probabil" să vină forţe NATO mai aproape de Flancul Estic.
Iohannis, despre susținerea din partea NATO
"Sunt două lucruri. În acest moment, nu avem indicii că alt scenariu este necesar decât cel în care trăim, din păcate, acum. Deci, nu credem că se va extinde conflictul. Pe de altă parte, este foarte clar că aici avem un agresor, care este Rusia, şi noi trebuie să facem tot ce trebuie pentru a ne proteja şi a asigura o defensivă pentru statele noastre. Şi, în acest sens, da, este de dorit şi este destul de probabil să vină forţe din NATO mai aproape de Flancul Estic", a spus preşedintele Iohannis.
Şeful statului a anunţat că duminică va merge la Baza Mihail Kogălniceanu de lângă Constanţa, "unde a ajuns un contingent important din Franţa, din Belgia, sunt militari din Statele Unite, ştim, din Italia şi din Germania".
"Îi voi saluta, le voi spune "bun venit!". Dar există planuri să vină şi forţe suplimentare. Încă o dată, noi ne pregătim ca să ne apărăm, nu intenţionăm să trecem în altă parte", a adăugat Iohannis.
El a subliniat că NATO nu se poate implica militar într-un conflict într-un stat care nu este membru al Alianţei.
"Este foarte trist că avem un război în Europa, dar, din motive foarte multe şi bine cunoscute, NATO nu se poate implica militar într-un conflict într-un stat care nu este membru NATO. Şi noi, totuşi, ne simţim responsabili şi facem tot ce putem, ceea ce se vede aici - intervenim cu ajutoare umanitare, ajutăm refugiaţii, şi pe termen scurt şi pe termen mediu, şi vom face acest lucru în continuare şi pentru cei care rămân în Ucraina. De aceea amenajăm un centru logistic european pentru sprijin umanitar", a mai spus Iohannis. AGERPRES
Șeful Statului Major al Apărării, despre introducerea serviciului...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Andreea Raicu, reacție tranșantă la piesa Mamacita: M-a întristat cât de...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 20-26 aprilie: Ce zodii dau lovitura financiară
Sursa: garbo.ro