Măsurile din domeniul energiei discutate în Guvern sunt pe termen lung şi sunt conforme Directivei europene adoptate la finalul anului, a declarat, luni, ministrul Energiei, Virgil Popescu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al Partidului Naţional Liberal.
"Lucrăm pe mai multe scenarii, dar nu vrem să fie o situaţie să rezolvăm o problemă de două-trei-cinci luni. Vrem o soluţie pe un termen mai lung şi atunci e clar că ea trebuie să înglobeze mai multe ministere - Ministerul Energiei şi ANRE-ul şi Finanţele, vizavi de impozitări şi Ministerul Muncii şi Ministerul Agriculturii şi Ministerul Economiei, pentru că ne gândim şi la investiţiile care vor fi", a afirmat el.
El a precizat că "reglementarea o face autoritatea de reglementare de energie, nu o face Ministerul Energiei şi există mai multe scenarii, evident că sunt mai multe scenarii de lucru".
"În paralel trebuie să ne gândim şi la iarna următoare, trebuie să ne gândim şi la contracte pentru gazele naturale, pentru iarna următoare, este un pachet mult mai mare, pentru că România aduce 20% gaze de import", a arătat ministrul.
Totodată, a subliniat că măsurile care vor fi adoptate vor acoperi o perioadă mai mare, iar reglementarea în domeniul energiei "este exact cum este Directiva europeană pe care am transpus-o în decembrie".
"Discutăm pe un termen mai lung, înseamnă şi doi şi trei ani, discutăm pe o situaţie, pe o plajă mult mai mare pentru că dacă iar discutăm pe câteva luni de zile, să trecem iarna, după ce acele soluţii se vor termina, trebuie să gândim altele", a mai precizat el.
Virgil Popescu a spus că, din datele pe care le are, peste 80% din populaţie a beneficiat de diminuarea facturilor la energie pe noiembrie şi decembrie.
"Nu au venit nici facturile după noua ordonanţă, ca să vedem exact impactul asupra numărului total. Vă pot spune că pe noiembrie şi decembrie au beneficiat la energie electrică, din datele pe care ni le-au transmis furnizorii, peste 80% din populaţie, iar la gaze naturale, peste 60% din populaţie", a explicat ministrul. AGERPRES
Măsuri esențiale de siguranță pentru protecția copiilor în apartament
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro