Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni, că România poate primi un număr destul de mare de posibili refugiaţi din Ucraina.
 

Întrebat ce număr de refugiaţi ar putea primi România, el a răspuns: "Un număr destul de mare".

Premierul a arătat, cu privire la situaţia din Ucraina, că încă nu există o analiză cu instituţiile de specialitate.

"Toate aceste informaţii le primim din surse deschise şi în acest moment când discutăm nu am reuşit să avem încă o analiză cu instituţiile de specialitate", a spus Ciucă la Parlament.

El a susţinut că nu există solicitări de repatriere din partea românilor aflaţi în Ucraina.

"Nu avem această solicitare. Există doar comunicatul MAE şi în funcţie de solicitări suntem pregătiţi să acţionăm ca atare, există pregătite măsuri astfel încât să putem să asigurăm sprijinul necesar unui flux de refugiaţi, inclusiv partea de repatriere. Până în acest moment nu avem nicio solicitare", a afirmat premierul.

Nicolae Ciucă participă la şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Duminică, Ministerul Afacerilor Externe a actualizat textul alertei curente de călătorie pentru Ucraina şi a transmis că "recomandă puternic cetăţenilor români evitarea oricărei deplasări în Ucraina, manifestarea unei atenţii deosebite şi, de asemenea, să ia în considerare părăsirea teritoriului acestui stat cât mai curând".

De asemenea, MAE sfătuieşte cetăţenii români din Ucraina, inclusiv reprezentanţii mass-media, să fie vigilenţi, să evite aglomerările mari de oameni, să se informeze permanent din surse sigure, să îşi ajusteze prompt planurile de călătorie, în funcţie de situaţia de securitate din zonă şi să respecte reglementările stabilite de autorităţile ucrainene.

Citeste si:
Ucraina susține că a doborât trei bombardiere rusești Su-34....
Ucraina susține că a doborât...

Totodată, recomandă cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul Ucrainei să îşi notifice coordonatele prezenţei lor în Ucraina la misiunea diplomatică de la Kiev sau la oficiile consulare din Ucraina, folosind inclusiv site-ul https://www.econsulat.ro/CetateniRomaniInregistrati/Inregistreaza. AGERPRES


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 21 Februarie 2022 - 01 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.