Liderul USR, Dacian Cioloş, a solicitat, sâmbătă, liderilor social-democraţi Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, şi Gabriela Firea, ministru al Familiei, "să-l oprească din acţiunile ilegale" pe şeful de sindicat de la STB care le este coleg de partid.
Cioloș, apel către Ciolacu și Firea. Liderul USR le cere să-l oprească din ilegalități pe colegul șef de sindicat la STB
„Le cer lui Marcel Ciolacu şi Gabrielei Firea să-l oprească măcar acum din acţiunile ilegale pe colegul lor din PSD, şef de sindicat la compania de transport în comun din Bucureşti. Dacă nu o fac, înseamnă că îşi asumă pe deplin solidar cu el consecinţele nerespectării legii şi a unei hotărâri judecătoreşti, dar şi că refuză dreptul locuitorilor de a beneficia de un serviciu care este public şi nu al camarilei PSD, după cum s-au obişnuit", a afirmat Cioloş într-o postare pe Facebook.
Totodată, liderul USR a făcut referire la conflictul, ajuns în instanţă, dintre fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, şi liderul sindical de la Metrorex Ion Rădoi.
"A mai fost un sindicalist pesedist la metrou care, ca o consecinţă a unei acţiuni ilegale, nu a ajuns bine, după ce ministrul USR Cătălin Drulă nu a acceptat şantajul său. Pentru că cetăţenii nu pot fi luaţi prizonieri în războaiele politice ale unor afacerişti de partid care jupoaie bugetele publice şi, atunci când sunt descoperiţi, acţionează ca mafiile siciliene", a spus Dacian Cioloş în postarea citată. AGERPRES.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro