Deputatul neafiliat Ludovic Orban afirmă că România poate să elimine dependenţa de gazul rusesc, să-şi asigure consumul din producţia internă şi să devină exportator net de gaz natural într-un timp relativ scurt, punctând că există zăcăminte importante în care trebuie să înceapă exploatarea.
 

"În primele 9 luni ale anului 2021 importurile de gaze naturale ale României au crescut cu 60% faţă de cele din 2020. Aproximativ 30% din gazul consumat provine din import. România poate sa elimine dependenţa de gazul rusesc, să îşi asigure consumul din producţia internă şi chiar să devină exportator net de gaz natural într-un orizont de timp relativ scurt. Avem zăcăminte importante, atât offshore cât şi onshore, în care trebuie să înceapă exploatarea", a scris Orban, sâmbătă, pe Facebook.

El indică zăcămintele în care ar trebui să înceapă exploatarea.

"Zăcământul de la Caragele, estimat la aproximativ 30 de miliarde de metri cubi (cel mai mare zăcământ terestru descoperit în ultimii 30 de ani) este deţinut de ROMGAZ, care nu a fost capabil să înceapă exploatarea din 2016 până astăzi. Exploatarea zăcământului de gaze din perimetrul Neptun Deep, estimat la 42-84 miliarde de metri cubi, întârzie din cauza deciziei EXXON de a se retrage din proiect şi din cauza tergiversării negocierilor de preluare de către ROMGAZ a participaţiei de 50%, deţinute de compania americană. Cel mai aproape de începerea producţiei este perimetrul Midia, unde contractul de exploatare este deţinut de BSOG. Rezervele estimate sunt de 20-30 miliarde de metri cubi. Stadiul de realizare a proiectului este avansat (peste 70%) şi începerea producţiei poate asigura anual aproximativ 1 miliard de metri cubi anual, adică peste 10% din consumul anual al României. Un alt depozit offshore este cel din perimetrul Trident, cu rezerve estimate la 28-30 de miliarde de metri cubi. Contractul este deţinut de asocierea dintre Lukoil şi ROMGAZ, compania românească având o participaţie de 12%. Acest proiect bate pasul pe loc din cauza dificultăţilor de exploatare, care pot fi soluţionate printr-o înţelegere cu BSOG pentru aplicarea unui procedeu tehnic (tieback) care permite conectarea zăcămintelor la instalaţii de exploatare existente", mai spune fostul preşedinte al PNL.

Orban afirmă că Guvernul, alte autorităţi şi companii ale statului implicate au obligaţia să trateze cu atenţie maximă aceste proiecte, să ia toate deciziile necesare şi să elimine toate blocajele existente, pentru a da drumul la producţie cât mai repede. AGERPRES


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 17 Ianuarie 2022 - 10 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.