Preşedintele PNL, Florin Cîţu, consideră că propunerea liderului PSD, Marcel Ciolacu, ca TVA să fie redusă de la 1 februarie pentru energia electrică şi gazele naturale reprezintă "o postare electorală" şi speră că o astfel de măsură a fost discutată mai întâi cu Ministerul Finanţelor, pentru a se asigura că există resursele necesare.
 

"Este o postare electorală, dar trebuie să le aducem aminte colegilor de coaliţie că alegerile sunt în 2024. E foarte important în acest moment să găsim soluţiile pentru români şi cele mai importante sunt soluţiile. Presupun că (Marcel Ciolacu - n.r.) a discutat cu Ministerul Finanţelor şi Ministerul Finanţelor i-a spus că este posibil acest lucru, nu presupun că este doar o promisiune goală şi o promisiune făcută în stil politicianist. Presupun că a avut această discuţie şi că acest cost, care va fi mare, sau reducere de venituri la buget prin această reducere a TVA poate să fie compensat în altă parte - presupun. TVA zero înţeleg că a mai încercat Dragnea, din ce ştiu eu, şi a fost un proiect care nu a putut să fie implementat (...). Ar fi păcat să avem o promisiune făcută românilor, că este posibil să facem acest lucru şi ne permitem, şi apoi să vedem că nu se poate, că nu se încadrează în buget", a declarat Cîţu marţi seara, la TVR1.

Florin Cîţu a făcut referire la responsabilitatea preşedintelui PSD, în momentul în care se fac promisiuni care pot duce la o diminuare a veniturilor bugetului de stat şi la o creştere a deficitului.

"Eu presupun că preşedintele PSD este un om responsabil, care, atunci când a venit cu această măsură, a discutat-o întâi cu Ministerul Finanţelor, s-a asigurat că există resursele necesare şi că putem să facem acest lucru. Altfel, doar pe hârtie putem să spunem multe şi promisiuni se pot face multe, şi de creşteri de salarii, şi de pensii, şi tăieri de TVA. Toate înseamnă, de fapt, cheltuieli mai mari la buget, venituri mai mici la buget şi un deficit mai mare. Proba este atunci când trebuie să venim cu resursele", a opinat liderul PNL.

Citeste si:
Orban: Problema PNL nu este Florin Cîţu
Orban: Problema PNL nu este...

Întrebat şi despre trimiterile din postarea lui Marcel Ciolacu către preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Energiei, Virgil Popescu, Florin Cîţu a apreciat că acestea reprezintă "un mod mai puţin elegant pentru un partener de coaliţie de a comunica o măsură celorlalţi parteneri" şi a spus că va discuta în coaliţie despre acest mod de comunicare şi de adresare. AGERPRES


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 12 Ianuarie 2022 - 02 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.