Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut, joi, un dialog cu lideri ai centralelor şi federaţiilor sindicale din România, la care au participat miniştrii Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, Sănătăţii, Alexandru Rafila, Finanţelor, Adrian Câciu, şi Muncii, Marius Budăi.
 

Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuţiile, care au avut loc în format hibrid, au vizat măsurile de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, condiţiile de muncă şi salarizarea.

"În cadrul întâlnirii, participanţii au analizat eficienţa măsurilor de protejare a populaţiei, menite să asigure continuitatea serviciilor publice, a derulării afacerilor şi a funcţionării sistemului educaţional. Printre temele analizate s-au numărat măsurile de prevenţie, testarea populaţiei, portul măştii, vaccinarea, asistenţa medicală ambulatorie, accesul la tratament, contextul economic, siguranţa personalului medical şi recuperarea celor afectaţi de COVID-19. A fost evidenţiată nevoia unei abordări coerente, sistemice şi predictibile, care să includă dialogul cu partenerii sociali. Pentru protejarea populaţiei faţă de formele grave de boală şi de riscul pierderii vieţii, vaccinarea a fost menţionată ca fiind cea mai eficientă soluţie recomandată de experţi, limitând evoluţia către o situaţie gravă şi internarea în spital", arată Executivul.

Guvernul indică faptul că, pentru continuarea dialogului pe tema identificării celor mai potrivite măsuri de gestionare a situaţiei generate de pandemie, dar şi pentru soluţionarea solicitărilor partenerilor sociali, vor fi organizate întâlniri periodice.

"În cadrul dialogului social cu reprezentanţii angajaţilor din Sănătate, Educaţie, Ordine Publică şi alte categorii de salariaţi din sistemul public, urmează să fie discutate şi analizate revendicările salariale şi condiţiile de muncă", mai precizează Guvernul. AGERPRES


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 7 Ianuarie 2022 - 02 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.