Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj video cu ocazia trecerii în noul an. „2021 a fost un an dureros pentru țara noastră, prea mulți români pierzând lupta cu virusul”, a spus șeful statului, completând că „noi, ca națiune, trebuie să ieșim mai puternici și mai uniți din această criză sanitară teribilă”.
Mesajul de Anul Nou al președintelui Klaus Iohannis
„Dragi români,
Lăsăm în urmă un an cu multe încercări, cu suișuri și coborâșuri, cu speranță și deznădejde.
2021 a fost un an dureros pentru țara noastră, prea mulți români pierzând lupta cu virusul în valurile succesive ale pandemiei. În aceste momente, vă îndemn să ne îndreptăm gândurile și către familiile îndurerate de dispariția cuiva drag.
Îmi exprim întreaga recunoștință față de medicii, asistenții medicali, paramedicii, ambulanțierii, farmaciștii, voluntarii și toți cei care s-au aflat și continuă să se afle în prima linie a luptei împotriva pandemiei. Ei fac tot ce le stă în putință, ignorând riscurile și trecând peste epuizare, să salveze vieți și să aline suferința celor bolnavi.
Dragi români,
Vă mulțumesc pentru sacrificiile făcute, pentru responsabilitatea și simțul civic deosebit de care ați dat dovadă și în acest an dificil. Tot ce am învățat despre noi înșine pe parcursul pandemiei ar trebui să ne inspire și să ne ajute să depășim mai ușor orice încercări viitoare. Noi, ca națiune, trebuie să ieșim mai puternici și mai uniți din această criză sanitară teribilă.
2022 ne bate la ușă: să îi deschidem, așadar, cu speranță, cu inima deschisă și cu încrederea că toate eforturile noastre vor însemna bucuria de a ne regăsi, cu adevărat, în normalitate.
La mulți ani, oriunde vă aflați! Vă doresc un An Nou fericit, cu sănătate și împliniri!”, a transmis Klaus Iohannis.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro