Curtea Constituţională a României a respins, marţi, sesizarea USR privind Legea bugetului de stat pe 2022. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, marţi, plenul Curţii Constituţionale a preschimbat, din oficiu, termenul de judecată pentru această sesizare, fixat iniţial miercuri.
"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi: a respins, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.6 alin.(2) din Legea bugetului de stat pe anul 2022. A respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.54 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituţionale în raport cu critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată numai în măsura în care aplicarea lor se realizează după o eventuală modificare sau completare a Legii nr.334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. A respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.56 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate", se precizează în comunicat.
Vinerea trecută, USR a depus o sesizare de neconstituţionalitate cu privire la Legea bugetului de stat pe 2022.
"În conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, deputaţii menţionaţi în anexa ataşată formulăm prezenta sesizare de neconstituţionalitate a Legii bugetului de stat pe anul 2022, înregistrată la Camera Deputaţilor cu codul PL-x nr. 611/2021 şi la Senat cu codul L566/2021, pe care o considerăm neconformă cu prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 74 şi art. 75 din Constituţia României, motiv pentru care solicităm instanţei de contencios constituţional să constate neconstituţionalitatea acesteia", se preciza în sesizare.
Parlamentul se întrunește pentru învestirea Guvernului Ciolacu....
Reprezentanţii USR invocau încălcarea prevederilor constituţionale privind egalitatea în faţa legii ("prin nealocarea de resurse financiare proporţionale cu necesităţile în Sectorul 1, fără aplicarea mecanismelor şi algoritmului de alocare prevăzute în Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale") şi dreptul la învăţătură ("prin nealocarea banilor necesari pentru transportul local şi judeţean al elevilor la şcoală, contrar Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011").
Conform semnatarilor sesizării, au mai fost încălcate principiile legalităţii ("prin adoptarea unui amendament lipsit de orice motivare şi care profită exclusiv partidului din care fac parte iniţiatorii (PPU-SL"), bicameralismului ("prin adoptarea în şedinţa reunită a unui amendament care eludează Legea nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice, lege organică ce nu poate fi modificată şi completată decât separat, mai întâi de către Senat, 'Camera de reflecţie', şi apoi de către Camera Deputaţilor, 'Camera decizională') şi principiul calităţii legii ("prin caracterul neclar, imprecis şi interpretabil a numeroase prevederi"). AGERPRES.
Măsurile fiscale propuse de Guvernul Ciolacu, analizate de CCR
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
3 zodii pentru care lucrurile se aliniază în mod divin în viețile lor odată...
Sursa: garbo.ro
-
Psihologii dezvăluie frazele preferate ale oamenilor falși. 11 replici care...
Sursa: kudika.ro