Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, transmite că a solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii să verifice legalitatea autorizaţiilor pentru imobilul din str. Constantin Drăgan nr. 5A, rămas fără curent electric, dar că ISC a amendat primăria pentru neemiterea certificatului de urbanism.
Primăria a fost amendată de ISC pentru imobilul fără curent electric
Blocul din Str. Nicolae Drăgan nr. 5A a rămas fără electricitate la sfârşitul lunii iulie, după ce timp de mai mulţi ani a fost conectat la energie electrică prin modalităţi ilegale.
Într-o postare pe Facebook, primarul general reiterează că nu va emite certificat de urbanism pentru alimentarea cu energie electrică a construcţiei "vădit ilegale". Potrivit acestuia, cea mai mare problemă o reprezintă securitatea la incendiu.
"Cum vor putea interveni pompierii la un eventual incendiu pe faţada estică? Nu există spaţiu fizic de acces acolo, iar un incendiu pur şi simplu nu va putea fi stins. Am solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii verificarea legalităţii autorizaţiilor în baza cărora s-a construit imobilul şi am comunicat solicitanţilor ca nu vom emite certificatul de urbanism până ce nu se emite punctul de vedere al Inspectoratului. Inspectoratul n-a răspuns solicitării noastre de verificare a legalităţii autorizaţiilor, dar a întocmit în schimb un proces-verbal de sancţionare a PMB pentru neemiterea certificatului de urbanism", precizează Nicuşor Dan.
El a adăugat că ştie că situaţia este dificilă pentru locuitorii din imobil, dar a reiterat disponibilitatea primăriei de a susţine locuitorii într-un litigiu, pentru a-şi recupereze investiţia, precum şi prin măsuri sociale.
"A venit vremea ca fiecare autoritate să răspundă pentru actele sale. Nu exercit această funcţie pentru a semna 'ca primarul', ci pentru a lua decizii corecte. Ştiu că situaţia este grea pentru locuitorii din imobil, care au fost păcăliţi de constructor. Am arătat însă disponibilitatea primăriei de a susţine locuitorii atât într-un litigiu prin care să-şi recupereze investiţia, cât şi prin măsuri sociale. A ignora, însă, legea şi riscurile nu este o soluţie", a precizat Nicuşor Dan.
Fostul primar general Gabriela Firea a anunţat vineri, pe aceeaşi reţea de socializare, că Inspectoratul de Stat în Construcţii a amendat primăria cu 5.000 de lei pentru că nu a emis în termenul legal certificatul de urbanism. Ea a menţionat că primarul general are termen până în 28 decembrie se semneze certificatul de urbanism.
ANAF, amendă record pentru un mare lanț de magazine din România. De...
"Inspectoratul de Stat în Construcţii a spus negru pe alb, într-un răspuns oficial, că Nicuşor Dan nu a respectat legea nr. 50/1991. Era obligat să emită certificatul de urbanism care permitea asociaţiei de proprietari să racordeze la reţeaua electrică blocul din strada Nicolae Drăgan nr. 5A", a scris senatoarea PSD.
Pe 11 noiembrie, Nicuşor Dan afirma că susţine alocarea unui ajutor social, în această iarnă, pentru locuitorii din blocul din Str. Nicolae Drăgan nr. 5A, rămas fără electricitate, subliniind însă că decizia aparţine Consiliului General.
El a adăugat că Primăria Capitalei poate oferi suport juridic asociaţiei de locatari pentru a se îndrepta împotriva celor care au vândut locuinţe într-un imobil ilegal.
Pe 29 octombrie, edilul declara că Primăria Capitalei va putea da autorizaţie pentru branşamentul electric al blocului din Str. Nicolae Drăgan nr. 5A abia după ce Primăria Sectorului 5 îşi va asuma reautorizarea acestei clădiri.
Enigma din Sectorul 4: Bolarzi albi noi, înlocuiți după câteva...
"Clădirea în care locuiesc acei oameni este o clădire ilegală şi îmi asum ceea ce spun. Există o prevedere în legea construcţiilor care spune că nu poţi să racordezi la reţele de utilităţi clădiri ilegale. Dacă ai o clădire ilegală, nu înseamnă neapărat că trebuie să o demolezi. Există o procedură de intrare în legalitate: trebuie să faci un studiu de structură, care să spună în esenţă că acea clădire nu o să cadă peste tine şi trebuie să mai faci un studiu care să spună că ea se integrează arhitectural, urbanistic în prevederile Planului Urbanistic General.
Nu vreau să ne jucăm cu chestiunile acestea. Soluţia este ca, în urma unui studiu de structură şi în urma unui studiu arhitectural urbanistic, Primăria Sectorului 5 să îşi asume reautorizarea acestei clădiri. În secunda în care va fi reautorizată, noi vom da autorizaţie pentru branşamentul electric", a transmis Nicuşor Dan. AGERPRES.
Nicușor Dan: „Aproape o mie de stații STB vor fi dotate cu panouri...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Semnele că ai un suflet trezit spiritual
Sursa: garbo.ro
-
Dacia Duster primește hainele Renault pentru țările din est. Unde va fi produsă
Sursa: wall-street.ro
-
1 milion de clienți ING Bank au beneficiat de asigurări NN
Sursa: futurebanking.ro
-
Evenimentele astrologice din mai ne învață cele mai frumoase lecții de până...
Sursa: kudika.ro