Premierul Nicolae Ciucă a cerut, joi, prefecţilor, într-o videoconferinţă, să fie pregătiţi cu un set de măsuri, astfel încât, pe perioada sărbătorilor de iarnă, să intervină din timp dacă situaţia o va impune.
"Instituţiile statului să se asigure că perioada imediat următoare, perioadă care include atât sărbătoarea Naşterii Domnului, cât şi pe cea de final de an, se va defăşura cu certitudinea, cu siguranţa că avem asigurat tot setul de măsuri, astfel încât să putem să acţionăm şi să intervenim dacă şi unde va fi nevoie. Sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră realizaţi complexitatea situaţiei generate de pandemia COVID-19, situaţie amplificată de situaţia meteorologică. Trebuie să recunoaştem că, până în acest moment, nu au fost probleme deosebite. Putem spune că vremea ne-a facilitat oarecum ansamblul de măsuri şi intervenţiile pentru care noi eram pregătiţi", a transmis prim-ministrul.
Nicolae Ciucă a precizat că videoconferinţa a fost convocată pentru a putea fi identificate eventualele probleme şi să fie pregătite instrumentele necesare pentru a se putea interveni acolo unde este nevoie. "Să nu ne pripim ca de multe alte dăţi, când a trebuit să găsim soluţii de moment, fără să fi anticipat", a precizat el. AGERPRES
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
Secretele meseriilor din România: meseria perfectă pentru orice iubitor de...
Sursa: start-up.ro
-
Alegi o matrioska și afli calea karmică pe care trebuie să o urmezi chiar...
Sursa: garbo.ro
-
Nicușor Dan la întâlnirea cu Zelenski: A existat neîncredere între țările...
Sursa: kudika.ro