Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că se aşteaptă ca bugetul pe anul 2022 să fie unul realist, clar şi bine fundamentat.
"Haideţi să vedem mai întâi primul draft al acestui buget. Nu va fi un buget de mare cheltuială, fiindcă dacă vrem să ne încadrăm în deficitul pe care ni le-am propus şi îl vrem, va fi nevoie de un buget foarte realist. Am discutat în câteva rânduri despre acest lucru şi este cel puţin la nivel de Guvern foarte clar că bugetul trebuie să fie unul realist, clar şi bine fundamentat. Asta este ce aştept de la acest buget. Dacă va fi construit aşa cum sunt promisiunile, nu văd acum nicio problemă în a promulga un astfel de buget", a spus şeful statului înainte de a participa la reuniunea Consiliului European, întrebat cum apreciază construcţia bugetului până în acest moment şi dacă bugetul ar putea fi promulgat până la finalul anului. AGERPRES
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
FOTO | Modernizare în Gara de Nord: Poți vedea din gară în cât timp vine...
Sursa: wall-street.ro
-
TEDi continuă expansiunea în România și se apropie de borna de 40 de magazine
Sursa: retail.ro