Fostul lider al liberalilor Ludovic Orban este de părere că, "într-o "Românie Normală", astăzi, "cinstit" ar fi fost ca preşedintele Klaus Iohannis să îşi depună demisia.
"Trădarea lui Iohannis faţă de toţi românii care i-au acordat încredere, la alegerile din urmă cu exact doi ani de zile, este insuportabilă pentru oricine are o minimă demnitate şi stimă de sine, pentru oricine preţuieşte democraţia. E ceva abominabil, dacă te uiţi numai la cele două discursuri adresate ţării în 2019 şi 2020, la 24 noiembrie. Cum poate cineva să aibă pe conştiinţă aşa ceva şi să fie împăcat cu sine?! Într-o 'Românie Normală', astăzi, cinstit ar fi fost ca cel care ocupă fotoliul de la Cotroceni să-şi depună demisia. Iohannis a folosit mandatul primit de la cetăţeni, afirmând cu gura lui că acesta înseamnă 'România fără PSD', împotriva voinţei celor care l-au ales, prin aducerea PSD-ului la putere, adică exact contrariul a ceea ce a promis că nu va face", a scris Orban, miercuri, pe Facebook.
El susţine că "România este condusă de acest personaj care a prăbuşit efectiv încrederea în instituţia Preşedintelui României, a golit-o de legitimitate şi autoritate morală". "Nimeni nu scapă atunci când îşi bate joc de oameni", mai scrie Ludovic Orban. AGERPRES.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
titlu-test-ovidiu mihaila
Sursa: start-up.ro
-
Fiecare femeie ar trebui să bea o sticlă de vin și să plângă o dată pe lună....
Sursa: garbo.ro
-
Un bărbat slab nu poate fi cu o femeie puternică. Nu ar ști ce să facă cu ea
Sursa: kudika.ro