Prim-vicepreşedintele PNL, ministrul interimar al Justiţiei, Lucian Bode, a declarat, vineri, în privinţa divergenţelor dintre PNL, PSD şi UDMR pe tema desfiinţării Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, că în programul de guvernare va fi cuprinsă "o soluţie normativă care să garanteze independenţa magistraţilor, imparţialitatea lor", act normativ care va fi adoptat de Parlament.
 

"În discuţiile de astăzi am discutat o variantă de text care să fie agreată de cele patru formaţiuni politice, pornind de la următoarea chestiune: Ne asumăm cu toţii că această guvernare este o guvernare pro-europeană, care militează pentru eficienţa actului de justiţie, pentru independenţa justiţiei, pentru stabilitatea sistemului judiciar", a afirmat Bode, la Antena3.

El a spus că obiectivul major de ţară este aderarea României la Spaţiul Schengen şi aceasta este, din păcate, condiţionată de ridicarea MCV, cu toate că îndeplineşte condiţiile tehnice.

"Ridicarea MCV este condiţionată de încetarea activităţii Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Atunci noi vom trece în programul de guvernare, vom face trimitere, la o soluţie normativă, la un act normativ care să garanteze independenţa magistraţilor, imparţialitatea lor şi care să rezulte în urma dialogului cu sistemul judiciar. Noi ştim care sunt recomandările Comisiei de la Veneţia din iulie, ştim care este decizia Curţii de justiţie a UE, ştim ce a spus CCR. Tot acest ansamblu de opinii trebuie analizat şi un act normativ agreat şi trecut urgent prin Parlament care să rezolve această problemă este soluţia la această problemă cu care s-a pricopsit România. În calitate de ministru interimar al Justiţiei am încercat să gestionez", a mai afirmat Bode.

El a adăugat că o soluţie legislativă este absolut necesară.

"Sunt multe frământări în sistem şi o soluţie legislativă clară, limpede pentru toată lumea, ţinând cont de recomandări, cred că este absolut necesară, obligatorie şi să vină într-un timp cât mai rapid", a mai afirmat Lucian Bode. AGERPRES


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 20 Noiembrie 2021 - 08 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.