Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că va propune în şedinţa conducerii partidului să se înceapă negocierile cu PNL pentru alcătuirea unui guvern şi a adăugat că el nu cunoaşte altfel de negocieri decât cele conform ponderilor parlamentare.
Întrebat, la sediul central al PSD, ce mandat va propune colegilor săi în Consiliul Politic Naţional, Ciolacu a spus: "Să începem negocierile. Negocierile nu pot să fie altfel decât conform ponderilor parlamentare. Eu nu am auzit de altfel de negocieri decât cele pe ponderi, (...) pe rezultatele alegerilor generale, nu pe sondajele de opinie".
Întrebat dacă există bani pentru unele măriri de pensii şi alocaţii pe care PSD intenţionează să le cuprindă în programul său de guvernare, Ciolacu a afirmat: "Avem execuţia bugetară. Am văzut şi eu ştirile şi am crezut că am fost foarte clar înţeles. Măririle se fac în urma unui buget aprobat. De obicei, bugetul pe anul viitor se aprobă în luna noiembrie, decembrie şi acolo îţi creezi priorităţile. Una dintre priorităţile PSD sunt aceste măriri şi vom vedea în funcţie de buget cât se poate, astfel încât să nu păcălim românii. În al doilea rând, anul în curs, respectiv aceste luni, noiembrie şi decembrie, le vom vedea după ce avem execuţia bugetară a lunii octombrie. Momentan avem la dispoziţie numai execuţia bugetară a lunii a noua".
Preşedintele PSD a mai spus că România a ajuns la o datorie publică, "făcută de către guvernările de dreapta, PNL-USR", de aproape 50% şi, conform legii, în acest moment, nu e voie să se facă niciun fel de măriri.
Ciolacu a declarat că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis. AGERPRES
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
LISTĂ: 5 soluții de conta pentru afacerea sau PFA-ul tău
Sursa: start-up.ro
-
Muzeul bucureștean în care învățăm despre cum afectăm mediul și clima
Sursa: green.start-up.ro
-
Zara a început să taxeze retururile online ale clienților
Sursa: retail.ro
-
Iulia Malioukis, Horvath: „2023, marcat de precauție în sistemul bancar”
Sursa: futurebanking.ro
-
Cele mai frumoase citate despre luna ianuarie
Sursa: garbo.ro
-
Săptămâna 30 de sarcină: dezvoltarea intrauterină a bebelușului și simptomele...
Sursa: kudika.ro
-
Nestle se pregătește pentru o nouă creștere a prețului produselor sale
Sursa: wall-street.ro