Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că nu se poate realiza o coaliţie de guvernare fără compromis şi ''nu va fi nicio problemă să găsească USR o soluţie de a merge mai departe alături de PNL'', iar dacă refacerea vechii coaliţii nu se va putea realiza, ''nu rămâne altceva'' decât varianta cu PSD , care ''va cere poziţia de prim-ministru''.
"Dacă colegii de la PNL au schimbat decizia în Biroul lor Naţional şi au zis că da, sunt deschişi după decizia precedentă, atunci şi USR trebuie să facă o concesie, un compromis. Fără compromis nu se poate. De aceea, eu cred că în momentul în care fiecare mai lasă un pic din aroganţă, din supărare, din orgoliile personale, atunci se poate merge înainte şi e loc de compromis. Coaliţie perfectă nu veţi găsi în această ţară, fiindcă nu se poate o coaliţie perfectă. Va fi nevoie de o coaliţie, indiferent care va fi, şi nu va fi nicio problemă să găsească USR o soluţie de a merge mai departe alături de PNL", a declarat Kelemen, miercuri, la Antena 3.
El a reiterat că UDMR are ca primă opţiune refacerea coaliţiei cu PNL şi USR.
"Pentru noi, prima opţiune e refacerea, resuscitarea coaliţiei din decembrie. Dacă nu merge, e musai să găseşti o formulă de guvernare şi atunci nu rămâne altceva decât să încerci cu PSD, dar acest lucru înseamnă că PSD va cere poziţia de prim-ministru (...) pentru că are mai multe mandate decât au PNL şi UDMR împreună", a adăugat liderul Uniunii. AGERPRES.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
David Popovici, desemnat Cel mai bun sportiv din Balcani 2025: Este o mare...
Sursa: kudika.ro
-
Salată densă cu fasole, trend viral pe TikTok: rețetă bogată în fibre și...
Sursa: garbo.ro