Preşedintele Klaus Iohannis a avut, luni, la Glasgow, o întrevedere cu preşedintele Microsoft, Brad Smith, în marja participării la Summitul liderilor mondiali din cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26), context în care a apreciat că dezvoltarea de competenţe digitale este vitală şi a subliniat importanţa accelerării procesului de transformare digitală a economiei în perioada post-COVID19.
 

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în contextul organizării întrevederii în marja COP26, preşedintele Iohannis a încurajat Microsoft în ceea ce priveşte angajamentul ambiţios cu privire la protejarea mediului şi climă, precizând că doreşte ca mediul de business să fie din ce în ce mai implicat în rezolvarea crizei climatice şi să îşi asume ţinte de reducere de emisii voluntare.

"În cadrul discuţiilor au fost evidenţiate proiectele importante pe care compania doreşte să le dezvolte în România, în domeniul infrastructurilor de cloud şi al dezvoltării de competenţe digitale. Cu privire la aceste proiecte, preşedintele României a apreciat că dezvoltarea de competenţe digitale este vitală, iar intensificarea utilizării serviciilor de cloud ar trebui să aibă o contribuţie semnificativă din perspectiva valorificării oportunităţilor unui viitor economic digital. Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa accelerării procesului de transformare digitală a economiei în perioada post-COVID19, încurajând o prezenţă cât mai activă în România a companiei Microsoft, alături de alţi actori competitivi ai sectorului IT&C, care să dinamizeze reformele din administraţie şi economie", arată Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, şeful statului a menţionat că sprijinul pentru digitalizarea economiilor ar trebui consolidat, în contextul Pieţei Unice Digitale, pe direcţia stimulării interesului pentru utilizarea de tehnologii noi, inovative, şi a creşterii accesului la resurse digitale.

Preşedintele Klaus Iohannis participă, luni şi marţi, la Summitul liderilor mondiali în cadrul Conferinţei Părţilor Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26), care are loc la Glasgow.

Luni, în debutul reuniunii COP26, şeful statului s-a salutat cu mai mulţi lideri mondiali, între care preşedintele SUA, Joe Biden. De asemenea, în marja COP26 a avut o întâlnire cu Prinţul Charles.

Marţi, şeful statului va susţine declaraţia naţională din cadrul segmentului la nivel înalt al COP26 şi va participa la evenimentul "Acţiune privind pădurile şi utilizarea terenurilor", organizat de Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. AGERPRES

Citeste si:
Președintele Iohannis, despre majorarea pensiilor cu 11%: „Trebuie...
Președintele Iohannis, despre...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 2 Noiembrie 2021 - 12 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.