Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că îşi doreşte încă un mandat, dar nu este preocupat de alegerile din 2024, ci de rezolvarea acelor probleme cu care bucureştenii se confruntă. El a menționat că în primul an a reuşit să rezolve trei probleme structurale ale oraşului, printre care punerea Primăriei „pe direcţia potrivită" din punct de vedere financiar.

Nicușor Dan mai vrea un mandat la Primăria Generală

"Pe mine nu mă preocupă 2024 în momentul ăsta, pe mine mă preocupă să rezolvăm acele probleme cu care bucureştenii se confruntă de foarte mult timp. Îmi doresc să mai am un mandat de primar, pentru că în administraţie lucrurile se petrec mai lent decât se petrec în viaţa reală (...). Eu cred că în anul ăsta de mandat am rezolvat trei probleme structurale ale oraşului.

Am pus-o financiar pe direcţia potrivită (n.r. Capitala), pentru că practic era în faliment în momentul în care am intrat în primărie. Am avut o colaborare foarte bună cu Ministerul Transporturilor şi cu Consiliul Judeţean Ilfov şi am dat forma acelor proiecte de tren metropolitan, care promisiunea este că o să avem un studiu de fezabilitate la sfârşitul acestui an şi, pe de pe altă parte, acele şosele radiale care ies până în şoseaua de centură (...). Pe de altă parte, o zonă extrem de importantă, zona de urbanism.

Pentru că, nu numai că noi nu am făcut acele investiţii de infrastructură, dar pe de altă parte, am dat drumul la o construire fără niciun fel de regulă, care a aglomerat, a densificat şi mai mult şi a făcut să avem cartiere de zeci de mii de oameni, unde nu avem o grădiniţă şi o şcoală şi toţi oamenii ăia se duc cu maşina să-şi ducă copiii în diferite zone ale Bucureştiului", a precizat Nicuşor Dan, duminică, la Prima TV.

El a adăugat că, în funcţie de condiţiile sanitare, vor fi organizate târguri de Crăciun, care vor aduce bani municipalităţii.

"Vom avea, depinde de condiţiile de siguranţă sanitară, nişte târguri de Crăciun care vor aduce bani la municipalitate şi nu vom cheltui. Pe de o parte, vrem să aducem nişte operatori privaţi cărora să le închiriem, astfel încât să le organizeze singuri.

Citeste si:
Nicușor Dan a aprobat protestul fermierilor și transportatorilor în...
Nicușor Dan a aprobat...

Există nişte tarife de închiriere care sunt votate de Consiliul General. Pe de altă parte, pe târgul pe care noi vrem să-l organizăm la Piaţa Universităţii vom lua bani din închirierea acelor căsuţe în care se vând diverse", a susţinut primarul. AGERPRES.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 1 Noiembrie 2021 - 08 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.