Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că România a primit sprijin efectiv de la opt state europene în lupta cu pandemia de COVID-19 şi a făcut un nou apel pentru vaccinare, arătând că românii nu trebuie să dea ascultare celor care "vorbesc prostii în spaţiul public şi pe Facebook".

"Acasă, situaţia este foarte, foarte complicată. Am vorbit eu despre o tragedie, despre o catastrofa în domeniu. Spitalele sunt arhipline, medicii, personalul medical sunt terminaţi, că lucrează non-stop, locuri la terapie intensivă nu mai sunt disponibile. Am apelat la Mecanismul European de Sprijin şi am primit deja efectiv sprijin de la opt state europene, alţii s-au declarat deja dispuşi să ne ajute. Este un lucru important şi arată în această situaţie disperată în care suntem că solidaritatea europeană nu este doar o expresie, ci este un fapt. Le-am mulţumit partenerilor şi prietenilor noştri care ne ajută şi vin cu locuri la terapie intensivă, cu medicamente, cu aparate de oxigen şi aşa mai departe şi sar în ajutorul nostru. Însă, noi trebuie să jucăm rolul nostru. Şi aici repet foarte clar: nu există altă soluţie decât vaccinarea şi trebuie să fim serioşi şi să acceptăm odată şi odată acest lucru", a spus şeful statului înainte de a participa la reuniunea Consiliului European.

El a făcut un nou apel la români să meargă să se vaccineze.

"Uitaţi-vă la alţii, în vestul Europei. Suntem aici, în Bruxelles. În toate statele din vestul Europei, pandemia a fost domolită prin vaccinare. Sunt rate de vaccinare de 80% - 90% şi au ajuns în ultimele săptămâni puţini oameni la terapie intensivă şi în spitale. Noi de ce nu putem aşa ceva? De ce trebuie să dăm ascultare la unii care vorbesc prostii în spaţiul public şi pe Facebook şi vă fac să nu vă vaccinaţi ca să ajungeţi la spital şi la terapie intensivă? Este fundamental eronat. Soluţia este clară, este gratuită, este disponibilă, se numeşte vaccin. Dragi români, mergeţi şi vă vaccinaţi, să nu ajungeţi la spital, să nu daţi boala mai departe, să terminăm odată cu această pandemie! Până atunci avem sprijin din toate părţile, toţi ne ajută, dar să fim serioşi, nimeni nu poate să se vaccineze în locul nostru, asta trebuie să o facem noi", a subliniat Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, care a început joi. AGERPRES


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 22 Octombrie 2021 - 01 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.