Partidul Social Democrat (PSD) are o singură decizie: alegerile anticipate. Grupul are în vedere, în condiţiile creării unei majorităţi politice, un guvern de specialişti până la eventualul scrutin, a declarat, marţi, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

Guvernul Cîțu a picat. Decizia PSD

"Mingea este la domnul preşedinte. Şi Constituţia este în acest sens", a afirmat liderul social-democrat, după ce moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Florin Cîţu a fost adoptată de Parlament.

Întrebat cu privire la eventuale consultări la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis, Ciolacu a răspuns: "Urmează să aşteptăm invitaţia de la preşedintele României şi, în forurile Partidului Social Democrat, vom decide dacă vom merge sau nu".

El a subliniat faptul că este nevoie să fie depăşit "momentul de isterie politică" şi să se intre "într-o zonă responsabilă şi constituţională".

"Momentan, Partidul Social Democrat are o singură decizie: decizia e că vom merge la alegeri anticipate. (...) Aşteptăm mesajul de la preşedintele României. Din punctul nostru de vedere, alegerile anticipate reprezintă un act democratic. Este un act democratic prin care au trecut toate statele europene", a arătat el.

Totodată, preşedintele PSD a spus că, "dacă se creează o majoritate politică, cu reprezentare în Parlamentul României, împreună cu preşedintele României, putem stabili un guvern de specialişti până vor avea loc alegerile anticipate". AGERPRES.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 5 Octombrie 2021 - 03 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.