Premierul Florin Cîţu s-a imunizat, duminică, cu cea de-a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" din Bucureşti.
"Astăzi am făcut cea de-a treia doză de vaccin recomandată de medici pentru a mă proteja în continuare de virusul coronavirus. Îi încurajez pe toţi cei care s-au vaccinat şi au deja şase luni să vină să îşi facă a treia doză. Mai ales persoanele care sunt peste 65 de ani, persoane care au deja probleme ar trebui să vină urgent să se vaccineze. Îi încurajez pe toţi românii care nu s-au vaccinat să vină să se vaccineze. Majoritatea covârşitoare, absolută a persoanelor care astăzi de îmbolnăvesc şi care ajung în spital sunt persoane nevaccinate. Este foarte important, aţi văzut presiunea pe spitalele din România, este foarte important să ne vaccinăm. Este soluţia sigură pe care o avem acum este să ne vaccinăm", a declarat prim-ministrul după vaccinare. AGERPRES
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Contemplativ transformă natura abandonată în bijuterii de lux sustenabile
Sursa: green.start-up.ro
-
LISTĂ: 5 soluții de conta pentru afacerea sau PFA-ul tău
Sursa: start-up.ro
-
Numerologie: Februarie 2023 – luna cu cifra universală 9 – închiderea unui...
Sursa: garbo.ro
-
Qoobiss, acreditat pentru verificarea identității la distanță
Sursa: futurebanking.ro
-
Nicole Cherry, detalii neștiute din copilăria sa. Cum a reușit să treacă...
Sursa: kudika.ro
-
Novak Djokovic a câştigat Australian Open pentru a zecea oară
Sursa: wall-street.ro
-
VIDEO|Ferrero Rocher a pregătit deja colecțiile de ciocolată pentru Ziua...
Sursa: retail.ro